Pe cladirea care adaposteste cel mai mare magazin universal din Ramnicu Valcea domina reclama OLTCHIM. Este uriasa, veche si disproportionata, dar mesajul pe care-l trezeste este fara echivoc: uite cine este aici boss-ul! Si oricare locuitor al micului municipiu de pe malul Oltului stie cui i se datoreaza pavoazarea parculetului din centrul orasului pentru sarbatori: aceluiasi Oltchim, bineinteles. In fapt, se precizeaza pentru mai multa exactitate, i se datoreaza lui Roibu.
Constantin Roibu, 52 de ani, influentul director general si presedinte al CA al Oltchim, este cel mai cunoscut om din judetul Valcea si, probabil, si cel mai puternic de aici. Cand e vorba despre problemele economice ale judetului, cel care este cel mai indreptatit sa vorbeasca este acelasi Constantin Roibu si tot el apare pe paginile ziarelor de sport si la televiziune, atunci cand formidabila echipa de handbal a orasului mai reuseste un succes rasunator in cupele europene. Evident ca echipa poarta numele sponsorului ei principal, Oltchim.
Nu este de mirare ca Oltchim si directorul sau general au o asemenea influenta in tot ceea ce este legat de oras si de judet, in general. Oltchim SA este cea mai mare companie romaneasca de produse chimice, cu vanzari anuale de aproximativ 200 milioane dolari, si are o pondere de 65% in activitatea economica a judetului Valcea. Oltchim este, de asemenea, unul dintre cei mai mari exportatori din Romania, cu aproximativ 60% din productia sa vanduta peste hotare (in 1997). Societatea este bine cunoscuta pe piata mondiala, in special pe cea vest-europeana, unde Oltchim isi vinde 70% din cel mai important produs al sau – policlorura de vinil (popularul PVC). Toate acestea dau dovada marii puteri economice a Oltchim, iar directorul general a stiut sa foloseasca aceasta putere in special in slujba angajatilor, a orasului si, implicit, a sa.
Marele merit al lui Constantin Roibu pare a fi acela de a fi stiut sa ia masuri sociale carora le-a dat o justificare economica. In 1995, Oltchim a preluat o serie de societati agricole aflate in stare de faliment si le-a integrat intr-o noua divizie, cea agroalimentara. Cu aceasta, obiectul de activitate al Oltchim a fost extins in domenii care au putina legatura cu afacerea sa principala. Acum Oltchim este cunoscuta si dupa conservele, compoturile si pastele de rosii produse in fabrica de conserve de la Raureni. Oltchim a preluat, de asemenea, o fabrica de nutreturi combinate si cateva complexuri zootehnice si a devenit producator de carne de porc, pui si oua.
Preluarea unitatilor agroalimentare a fost facuta, argumenteaza directorul general, pentru ca Oltchim sa-si poata desface productia sa de pesticide catre agricultori, care puteau plati societatii in produse agricole. Aceasta le industrializeaza si le vinde pe piata. Asa se face ca ponderea pesticidelor in totalul vanzarilor Oltchim a crescut de la 11%, in 1991, la 19%, in 1997.
Toate aceste activitati conexe sunt, spune Constantin Roibu, profitabile si in plus au dat posibilitatea oamenilor sa beneficieze de un loc de munca.
Si el are dreptate. Oltchim a reusit, in ciuda caderii economice, sa-si mareasca numarul de angajati de la 7.467, in 1995, la 7.861, aceasta datorita preluarii unitatilor cu profil agroalimentar, dar si a dispensarului policlinic din zona si a Centrului de cercetari de pe platforma. Directorul general a aratat astfel ca are grija de angajatii sai, iar zecile de contracte de munca desfacute tot de el, pe motive de indisciplina, i-au intarit imaginea de om care tine toata situatia sub control.
O asemenea pozitie i se pare lui Constantin Roibu intru totul normala. El a fost cel care a adus Oltchim in postura de binefacator al angajatilor, al orasului, al judetului. Si Roibu aduce in sprijinul acestei politici practica marilor companii internationale: „Vedeti doar ce rol joaca firme precum Mercedes pentru Stuttgart, in Germania, sau Coca Cola pentru Atlanta, in SUA, unde acestea isi au cartierul general”.
Dar aceasta este o analogie fortata. Mai intai de toate, Oltchim are prea putin in comun cu firmele luate ca model de directorul Constantin Roibu. Societatea valceana, in ciuda profitabilitatii ei, este inca in mainile statului (FPS), iar rolul sau de agent economic principal al judetului i-a fost conferit prin vechea structura a economiei socialiste, si nu printr-o crestere organica intr-o economie de piata.
Roibu insusi este omul care crede prea putin ca piata poate rezolva singura orice situatie. Oltchim a inceput sa se implice in industrii intermediare, precum cea a materialelor de constructii. Pana acum, cu succes: productia de profile din PVC pentru usi si ferestre, de panouri celulare din PVC sau de panouri termoizolante (tip termopan) are sanse bune pe piata romaneasca, in lipsa altor producatori interni. De asemenea, Oltchim a devenit campioana in infiintarea de societati mixte, care sa preia o parte din productia sa bruta, si sa livreze astfel mai multe produse finite pe piata: patru sunt deja infiintate si alte cateva in curs de infiintare.
Dar diversificarea obiectului de activitate este scumpa si pare prea mult peste posibilitatile Oltchim. Deja societatea este supraindatorata si alte datorii trebuie facute pentru a sustine ambitioasele investitii demarate de Constantin Roibu: 128 milioane dolari insumeaza datoriile Oltchim, ceea ce inseamna cu 40% mai mult decat capitalul sau social si chiar de trei ori mai mult decat valoarea sa de piata (in jur de 50 milioane dolari). Directorul Roibu poate argumenta: capitalul social este calculat cu mult timp in urma si piata subevalueaza actiunile Oltchim.
Insa tocmai acest lucru il diferentiaza pe Constantin Roibu de, sa zicem Roberto Goizueta, renumitul fost presedinte al companiei Coca Cola care, prin politica sa, a schimbat fata orasului Atlanta. Goizueta a fost poate cel mai cunoscut promotor al ideii de „valoare pentru actionari” (shareholder value). Presedintele Coca Cola a reusit sa creasca valoarea actiunilor companiei sale, iar locuitorii (sau institutiile) din Atlanta care au fost cooptati printre actionarii acesteia s-au trezit bogati in cativa ani. Oltchim are acum mii de actionari, printre care si angajatii societatii. Fondurile de investitii care au actiuni la aceasta societate nu s-au aratat prea incantate de strategia de diversificare a lui Constantin Roibu. Desi o actiune Oltchim avea derizoriul pret de 500 lei, la sfarsitul unei analize a acestei societati, compania de brokeraj Global dadea investitorilor financiari un singur sfat: vindeti!
Dar un pret mai bun pentru actiunile pe care salariatii le au la Oltchim le-ar fi prins mult mai bine decat zecile de borcane cu compot sau cu zarzavat pe care Constantin Roibu le-a acordat ca prima de sarbatori. Caci cel putin o problema o recunoaste directorul general: cu banii sta prost.