Constantin Toma este primarul municipiului Buzău din anul 2016. Programul său politic și administrativ se axează pe modernizarea orașului prin investiții în economie, educație, mediul social și cultural. Ne-a transmis că anul 2022 este unul istoric pentru orașul său deoarece are de făcut investiții de 85 milioane de euro.
CAPITAL: Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2021?
Din fericire putem vorbi de cel puțin 3 proiecte de succes la Buzău, în 2021:
A) Buzău – centrul național al economiei circulare
În 2021 a început implementarea primului proiect al unui oraș din România, în tranziția de la economia liniară la economia circulară, obținând și 2 recunoașteri internaționale foarte importante:
Impactul internațional al managementului din Buzău
A1) Berlin, 11 februarie 2021 – câștigarea competiției internaționale desfășurate la Ministerul Federal al Mediului din Germania, unde din 340 de proiecte a fost dat câștigător municipiul nostru, cu proiectul ,,Green – Smart – Circular Buzău”. Buzăul este primul și singurul oraș din România, care are deja o strategie aprobată de Consiliul Local Municipal și un plan de acțiuni pentru tranziția de la economia liniară la economia circulară. Finanțați de Guvernul German și împreună cu parteneri germani, în 2021 s-a finalizat prima etapă, conceptul de dezvoltare, pentru ca Buzăul să devină primul oraș sustenabil din România, în ceea ce privește energia regenerabilă, managementul deșeurilor și al apelor. În acest moment a început etapa a-2-a, de identificare a surselor de finanțare naționale și internaționale, inclusiv germane.
A2) Ambasada Franței la București, noiembrie 2021 – câștigarea premiului I, la competiția ,,Orașe durabile din România”, unde a fost premiat proiectul nostru deja realizat ,,Școala Generală Nr. 11 Buzău – prima școală circulară din U.E”. În 2021, numai economia de energie electrică realizată a fost aici, de 78%, iar cea de gaze naturale de 49%.
B) ,,Buzău – oraș deschis”, Londra, iunie 2021
Buzăul a obținut, cu brandul ,,Buzău – oraș deschis”, titlul de cel mai bun brand de oraș din Europa, la cea mai mare competiție de branduri din lume, ce se ține simultan la Londra, New York, Shanghai și Dubai. În finală am învins în competiția de branding, chiar Parisul.
Existența unui brand la nivelul unui oraș, dă identitate, inspirație și energie pentru locuitorii săi! Fără brand nu existi!
C) Ambasada Finlandei la București, septembrie 2021
Sub patronajul Ambasadei Finlandei la București, pentru prima dată la nivelul sistemului public de educație românesc, am implementat primele clase de inspirație finalndeză. Profesorii din 15 școli buzoiene au fost pregătiți de profesori din FInlanda și din 13 septembrie
2021, 2000 de copii din Buzău învață în sistem finalndez, care s-a dovedit a fi cel mai performant din lume. În viitorii ani, vrem să generalizăm sistemul în toate școlile din Buzău.
CAPITAL: Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Am fost ales primar în iunie 2016, iar după 14 luni de muncă, împreună cu 40 de specialiști buzoieni, în economie, educație, social și cultural am propus o viziune, o misiune și 28 de obiective de îndeplinit până în 2030.
Strategia care și-a propus să schimbe fața Buzăului
După multe dezbateri publice, în 2018 am lansat această viziune de dezvoltare a Buzăului! Acesta este marele meu proiect, respectiv atingerea viziunii, ,,Buzăul – oraș magnet până în 2030”, adică punând în practică misiunea, respectiv Buzăul să obțină atât de multă atractivitate și competitivitate pentru locuitorii săi, pentru investitori și pentru vizitatori, astfel încât să devină unul dintre cele mai importante orașe din România.
Obiectivele fixate sunt în cele 4 domenii vitale pentru dezvoltarea unei comunități: economie, educație, social și cultural. Inclusiv cele 3 proiecte remarcate în 2021, sunt legate de obiectivele ce le avem de atins până în 2030.
CAPITAL: Care sunt proiectele prevăzute pentru 2022?
Anul 2022 este un an istoric din punct de vedere al investițiilor publice în Buzău. Pentru prima dată în istorie avem de făcut investiții de 85 de milioane de euro, într-un singur an. Aceste investiții sunt în domeniul reabilitării infrastructurii stradale, a achiziției de autobuze electrice și a multor lucrări de îmbunătățire a mobilității urbane, al realizării unui parc nou, al reabilitării centrului orașului, a construirii unui nou cimitir municipal, al construirii de noi grădinițe și creșe, al reabilitării de școli, a construirii de platforme îngropate de gunoi, etc.
CAPITAL: Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?
În pandemie au fost multe probleme de funcționare, atât în cadrul firmelor, dar și al școlilor sau Primăriei, fiind din păcate foarte mulți oameni afectați. În 2020 s-au încasat puțini bani la Primărie, ceea ce ne-a creat mari probleme.
Primarii cer mai multă autonomie locală
CAPITAL: De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală?
Nu există descentralizare și autonomie locală, iar acest lucru ne creează mari probleme de funcționare și de eficiență economică.
CAPITAL: Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Să învețe carte, să aibă o experiență serioasă într-un domeniu și cu rezultate pe măsură!
CAPITAL: Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Sper:
a) Să avem reforma administrativă, ultima s-a făcut în 1968;
b) Să avem mai multă descentralizare și autonomie locală la nivelul U.A.T.-ului.
CAPITAL: Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
Este adevărat că fără bani nu poți face mare lucru!
Dar, după aproape 6 ani ca primar, cred că lipsa de proiecte serioase, nu a banilor, este
principala problemă atât a primăriilor, dar și a guvernanților.