Pregătirile pentru proiectul South Stream ar putea fi finalizate până în toamna acestui an şi vor permite începerea lucrărilor la construcţia gazoductului, a declarat prim-vicepremierul rus Viktor Zubkov, citat de RIA Novosti.
South Steream, concurentul proiectului european Nabucco, în care este implicată şi România, va avea o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi. Gazoductul este dezvoltat de grupurile Gazprom şi Eni, din Rusia şi Italia, la care s-au alăturat Bulgaria, Grecia, Serbia şi Ungaria.
Capacitatea de transport de gaze natrurale ar putea fi majorată, ulterior, la 63 de miliarde de metri cubi anual.
„Până în septembrie-octombrie lucrările exploratorii vor fi încheiateşi toată documentaţia va fi gata pentru a ne permite începerea lucrărilor la South Stream în toamnă”, a spus Zubkov, în timpul unei vizite la Berlin.
Construcţia ar urma să fie terminată în 2015
South Stream ar urma să devină operaţional spre sfârşitul lui 2015. Proiectul face parte din eforturile Rusiei de a evita statele de tranzit, ca Ucraina, în exportul de gaze naturale către Europa.
Premierul rus Vladimir Putin a anunţat, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, că Turcia îşi va da acordul ca Rusia să construiască segmentul din Marea Neagră al gazoducutului în 2010.
Nabucco urmează să transporte gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu către Europa Centrală, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, pe o distanţă de 3.300 de kilometri, iar primele livrări sunt planificate pentru anul 2014.
SURSA:Mediafax