Cu ieşire pe coasta bulgară, în zona oraşului Varna, gazoductul ar urma să transporte gaze ruseşti via Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia până în nordul Italiei, la Tarvisio.

Miller a declarat că Rusia a încheiat deja acorduri privind investiţiile în construirea conductei cu Ungaria, Slovenia şi Serbia, urmând ca la 14 noiembrie să fie semnat un acord final privind tronsonul maritim al gazoductului. Gazprom intenţionează să ajungă la o înţelegere definitivă cu Bulgaria în acest sens la 15 noiembrie, pentru a putea demara lucrările de construcţie a conductei deja la 7 decembrie.

Marţi, Gazprom şi Slovenia au convenit asupra tronsonului South Stream pe teritoriul acestei ţări din Balcani. Un document privind alăturarea Sloveniei la gazoductul rusesc a fost semnat la Moscova în prezenţa primului ministru rus Dmitri Medvedev.

Conducta South Stream, cu o lungime de 3.600 de km, urmează să alimenteze cu gaze Europa Occidentală, inclusiv Grecia şi Italia, trecând prin Marea Neagră spre Balcani, notează AFP. Aceasta urmează să-i permită Rusiei să ocolească Ucraina, principala ţară de tranzit în prezent, cu care conflictele la preţul de gaze au antrenat întreruperi temporare în livrarea de gaze ruseşti spre ţările UE de mai multe ori în ultimul deceniu, mai adaugă agenţia franceză de presă.

Gazoductul a fost proiectat pentru o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe tronsonul maritim. Pentru realizarea părţii terestre a conductei, Gazprom a semnat acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria, relevă RIA Novosti. Costurile de realizare a South Stream sunt estimate de experţii ruşi la 15,5 miliarde de euro.