De fapt, Cristian Erbașu controlează patru companii ce operează în piața românească: Construcţii Erbaşu, Erbaşu Edil Construct, Erbaşu Total Construct, Erbaşu General Construct şi Erbaşu Industrial Construct.
Cifrele succesuui
La începutul acestui an, Cristian Erbașu spunea că a bugetat afaceri de 1,03 miliarde de lei (circa 217 milioane de euro) pentru 2020, cu peste 20% mai mult faţă de anul trecut, pe care l-a încheiat cu un business de 827 milioane de lei (174 milioane de euro), cumulat pentru toate companiile prin care operează activităţile de construcţii. Astfel, profitul cumulat al celor patru firme a fost în 2019 de 31,7 milioane de lei şi ar urma să urce la 41,4 milioane de lei pe parcursul acestui an.
Desigur, pandemia a afectat și acest tip de afacere, dar mut mai puțin față de alte businessuri. Astfel, Cristian Erbașu ne-a declarat că numai pentru Construcții Erbașu, cifra de afaceri de anul acesta este estimată la aproximativ 800 de milioane de lei, cu un profit de 30 de milioane. Cât despre investițiile în Construcții Erbașu, acestea vor fi de 3 milioane de euro anul acesta și 4 milioane de euro anul viitor. Cum scriam și mai sus, compania condusă de Cristian Erbașu este și foarte dinamică.
Spre exemplu, anul acesta Construcții Erbașu a lucrat la stadioanele Steaua si Rapid, sălile polivalente din Oradea si Mioveni, la un ansamblu locuințe de 310 apartamente în Mogoșoaia, și a reabilitat termic 200 de blocuri în sectoarele 1, 4, 6. În altă ordine de idei, zona construcțiilor duce lipsă serioasă de personal, dar lucrurie au început să se îndrepte. „Cred că fluctuaţia de personal în construcţii va fi mai mică, în condiţiile în care salariile au crescut. Noi am început să readucem acasă români care plecaseră pe şantierele din străinătate, şi cred că, la o medie salarială de 1.200-1.500 de euro, îi putem convinge“,subliniazăCristian Erbaşu.
Descoperă poveștile celor 300 de companii de succes din România în Capital Top 300 Companii! ACUM, la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro