În 2012 piaţa renovărilor nu are perspective de creştere până când nu va fi relansată politica de creditări, iar în ceea ce priveşte piaţa construcţilor noi – ansambluri rezidenţiale sau clădiri de birouri- aceasta depinde în foarte mare măsura de politica naţională de taxe şi impozite care, în acest moment, nu este atractivă pentru investitori, spun reprezentanţii Baumix.
Legat de evoluţia preţurilor pentru materialele de construcţii, 2012 va fi cu siguranţă un an cu materii prime şi resurse mai scumpe în general ceea ce va duce la o scumpire cu minim 5% a materialelor de construcţii.
“Tendinţa anului 2011 a fost din păcate de promovare a produselor cu preţ mic, ceea ce a dus la scăderea profitabilităţii pe întreg lanţul, şi va avea ca efect lucrări cu durată scurtă de exploatare şi la nivel calitativ mediocru. Noi sperăm într-o reorientare a preferinţelor consumatorului înspre produsele de calitate în detrimentul celor caracterizate doar de un preţ mic, fapt care ar putea aduce efecte benefice spectaculoase în industria de profil, atât pe verticală cât şi pe orizontală”, a declarat Răzvan Bobe, director cercetare dezvoltare în cadrul Baumix.
În privinţa volumelor, oficialii Baumix spun că nu se vor mai situa la nivelul anilor precedenţi. Perspectiva intrării pe piaţă a unor jucători noi în 2012 este puţin probabilă, în condiţiile în care suma capacităţilor de producţie existente, conform declaraţiilor producătorilor, depăşeşte necesarul actual. De asemenea, se estimează că, dat fiind contextul economic şi faptul că piaţa materialelor de construcţii a fost una dintre cele mai afectate de criza din ultimii ani, şi în 2012 vom asista la falimente şi preluări.