Compania de construcţii cu capital elen Octagon Contracting & Engineering a înregistrat anul trecut un profit în creştere cu 23%, până la 581.000 euro, potrivit unui comunicat al societăţii.
Grecii au rulat anul trecut afaceri în valoare de 12,5 mil. euro, în calitate de subantreprenor de lucrări geotehnice şi de infrastructură. Valoarea contractelor noi semnate în România a atins 3 mil. euro.
„Piaţa construcţiilor din România a rămas şi în 2011 destul de puţin atractivă pentru investitorii privaţi, dar şi pentru stat. Cu toate acestea, segmentul de birouri şi cel de retail au avut o evoluţie vizibil ascendentă, în timp ce segmentul rezidenţial a continuat să fie afectat de criză. Anul 2011 a fost dinamic pentru infrastructură, un domeniu care va rămâne efervescent şi în 2012”, a declarat Alexandros Ignatiadis, CEO-ul companiei de construcţii.
Octagon s-a extins anul trecut pe piaţa din Orientul Mijlociu prin achiziţia unui pachet majoritar de acţiuni (58,5%) la baza de aprovizionare cu materiale de construcţie Comat Electro. Tranzacţia a fost perfectată pentru 2,5 mil. euro. Baza include 89.000 mp de teren şi 20.000 mp de hale industriale. Tot în 2011, Octagon a deschis prima sucursală în străinatate, în Bagdad, Irak, ţară în care vizează proiecte, în special, în domeniul infrastructurii.