Guvernul a amânat până în 25 august 2019 obligativitatea certificării tuturor constructorilor, proiectanților și consultanților din construcții, după ce a realizat că încă nu există instituția care să emită aceste documente. Legea prevedea ca toți actorii din construcții să aibă acest certificat din 28 februarie 2018.
„Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice nu a reușit să elaboreze actul normativ în cauză, problema nefiind numărul mare de firme care ar lua cu asalt autoritatea/ autoritățile competente cu certificarea, ci că, la acest moment, nu se cunoaște care este această autoritate, care este Regulamentul, modul de derulare al procesului de certificare, auditul, condițiile de prelungire și retragere a certificării“, precizează Irina Forgo, director de programe în cadrul federației patronale, într-un punct de vedere transmis revistei Capital.
Ea face referire și la incapacitatea Ministerului Transporturilor de a reglementa certificarea operatorilor economici care activează în proiecte de infrastructură de transport, care ar fi trebuit să existe încă din 26 august 2016.
„Astăzi, când ar fi trebuit ca operatorii din domeniu să aibă deja un sistem de certificare funcțional, observăm că la nivel ministerial există mai multe viziuni și puncte de vedere, iar faza de consultare publică lasă la o parte propunerile organizațiilor de profil, care cunosc piața și realitățile șantierelor altfel decât de la fereastra ministerului“, consideră Forgo.
Guvernul spune că lucrează la dezvoltarea unui Registru Naţional al Certificărilor în Construcţii, care va deveni funcţional în următoarele 12 luni. Acest registru ar trebui să emită constructorilor, proiectanţilor şi consultanţilor în construcţii nişte certificate ce vor ţine cont, printre altele, de legalitatea funcţionării firmelor, solvabilitatea acestora, dar şi dacă şi-au achitat taxele şi impozitele la stat.
Motivul introducerii acestui certificat este acela de a adjudeca lucrări de construcţii către cele mai competente firme din domeniu, lucru care ar trebui să ducă la o simplificare a accesului constructorilor la participarea la licitaţii.
Totuşi, guvernul a realizat că peste 87.000 de firme sunt obligate să se certifice până la data de 24 februarie 2018, conform legii, lucru care ar conduce la un blocaj în domeniul investiţiilor în construcţii, atât private, cât şi cele realizate din bani publici. Din acest motiv a amânat cu 18 luni intrarea în vigoare a acestei certificări.
„Să credem că firmele care au proiectat un ștrand fără alimentarea cu apă, au executat autostrăzi care se surpă, grădinițe în care tavanul cade sau care au șantiere abandonate de ani de zile nu vor mai participa la licitații și nu vor mai activa pe piața din România?“, se întreabă retoric directorul FPSC.
În același registru, Irina Forgo este sceptică privind capacitatea unei astfel de instituții de a evalua în mod real aproape 90.000 de firme și solicită Ministerului Dezvolătării implicarea organizațiilor profesionale în crearea organismului de certificare.