Constructorii vor mai avea timp să îşi „lingă rănile“ cauzate de criză, pentru că statul nu va mai începe alte proiecte până nu se încheie lucrările la cele 3.000 de şantiere blocate în ultimii ani din lipsa finanţării.
„La nivel naţional sunt circa 3.000 de şantiere deschide de autorităţile locale, ce vizează lucrări de infrastructură pe apă, canalizare şi drumuri. Acestea nu au mai fost închise din lipsa finanţării. Nu vom mai începe niciun proiect până la finalizarea celor începute, dar nu vom cere nici constructorilor să se îndatoreze pentru stat“, a declarat Iulian Matache, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în cadrul unui eveniment organizat de Mediafax.
Activitatea slabă din sectorul privat i-a determinat pe marii antreprenori din construcţii să se întoarcă cu totul spre stat, însă strigătele de disperare ale acestora par lipsite de reacţie din partea autorităţilor. Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, spune că pentru mulţi constructori nu mai sunt soluţii de supravieţuire şi că mare parte din ei au intrat în faliment.
„Cele mai multe contracte în derulare fie au fost suspendate, fie au un ritm de execuţie scăzut pentru a nu se mai face noi datorii şi pentru a plăti arieratele existente“, a menţionat Erbaşu. El a mai spus că sunt multe cazuri de proiecte blocate sau amânate din cauza studiilor de fezabilitate precare, a caietelor de sarcini complicate sau care lasă loc de interpretări, a contestaţiilor apărute din lipsa transparenţei licitaţiilor, a ofertelor de dumping acceptate de unele autorităţi contractante sau din cauza unor contracte câştigate de firme fără referinţe cu suport fictiv din partea unor companii străine, care în ţara lor sunt în faliment.
La rândul său, Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului CIROM, se arată îngrijorat de numărul mare de şantiere deschise şi neterminate. El a dat ca exemplu lucrările la metroul din Drumul Taberei, care au fost suspendate, precum şi autostrada Deva – Lugoj, atribuită de anul trecut, dar unde lucrările nu mai încep din cauza contestaţiilor.
„Un dolar investit în sectorul construcţiilor generează o creştere a producţiei cu 2 dolari şi un muncitor care lucrează în construcţii atrage cel puţin un altul în alte industrii legate. Este îngrijorător că ponderea acestui sector în Produsul Intern Brut al ţării a scăzut la 8%“, a menţionat Rohan, citând un studiu realizat de Boston Consulting Group.