A fost o perioadă în care îţi era permis să greşeşti pentru că puteai recupera repede. Totul era să fii permanent în mişcare, să nu fii depăşit de cine ştie ce concurent mai cunoscut ori – mai rău – de vreo unul „no-name“. Era perioada în care puţini se gândeau la pregătirea pieţelor conexe sau la back-up-uri câtă vreme erau proiecte în lucru câte nu puteau fi făcute. Atunci au apărut primele semne de criză, precum criza forţei de muncă, şi tot atunci românii au devenit în masă constructori sau dezvoltatori.  Nu mai era timp pentru respectarea regulilor de urbanism sau a celor de tehnică în construcţii. Nici de protejarea valorilor breslei. Singura luptă reală era să obţii înaintea altora cele mai bune terenuri centrale sau ultracentrale atâta vreme cât clienţii cumpărau viitoarele locuinţe încă din faza de proiect.

Era perioada în care naţiuni cu spirit expansionist şi-au trimis constructorii mai reprezentativi sau mai puţin reprezentativi să concureze într-o piaţă extrem de promiţătoare. Reacţia firmelor româneşti: au acceptat lupta sângeroasă a preţurilor din confruntările locale. A fost momentul în care mediile asociative de profil ar fi trebuit să pregătească lansarea firmelor autohtone pentru piaţa globală, tinerii antreprenori români fiind prea ocupaţi cu absolut necesara capitalizare de după o lungă perioadă în care capitalismul a fost interzis prin lege. Din păcate nu s-a întâmplat asta, iar căderea brutală a economiei a provocat turbulenţe la care cei mai mulţi nu au făcut faţă.

Ar fi fost vremea în care celebrul brand de sector, dezvoltat cu greu pe pieţele din est (Orientul Mijlociu, fostele state ex-Sovietice, Africa de Nord, etc.)  – moştenire uitată dintr-o perioadă blamată – ar fi trebuit să salveze din patrimoniul de competenţe ale constructorilor români tocmai într-o perioadă în care Europa nu mai era în măsură să îi protejeze. Din păcate, piaţa românească de construcţii nu a fost pregătită să fructifice la momentul potrivit acest debuşeu. Spun la momentul potrivit pentru că, după o perioadă în care starea economică dificilă se prelungeşte necontrolat, multe firme au constatat că prezenţa pe acele pieţe care nu cunosc criza economică reprezintă singura opţiune pe termen scurt şi mediu.

Acest proces de mişcare în masă a unui segment de piaţă într-o destinaţie nouă, aproape necunoscută, este unul dificil şi de durată, dar nevoia a făcut ca acesta să capete contur mai ales în acest an. În prospecţiunile pe care le-am făcut în ultimii trei ani pe pieţele mai sus menţionate (neignorând o raportare la realităţile pieţei europene) am constatat nu doar că există zone în plină reconstrucţie datorată, în special, recentelor perioade post-conflict ci şi faptul că imaginea bună lăsată de constructorii români din urmă cu mai mult de 20 de ani, faptul că există potenţial de comunicare în limba română şi afinităţi social-culturale datorate prezenţei masive în acele vremuri a programelor de susţinere a studenţilor străini, face ca cele mai importante bariere de acces pe acele pieţe să fie deosebit de coborâte pentru firmele româneşti. Acest avantaj însă nu va dura multă vreme luând în considerare că majoritatea celor care şi-au efectuat studiile în România, unii având dublă cetăţenie şi chiar familiile în ţara noastră, nu vor mai fi disponibili mult timp, aflându-se la ieşirea din perioada de seniorat profesional. De acest important avantaj competitiv nu ne-am folosit şi din motive obiective (vezi perioadele de conflicte locale) dar nici nu le-am acordat atenţia cuvenită pentru a le conserva corespunzător.

În acest ultim ceas, un mare număr de companii româneşti au acceptat provocarea de a se orienta spre aceste pieţe, susţinerea mediilor asociative care s-au ocupat de reconectarea la sistemul relaţional oficial, de actualizarea informaţiilor economice şi de atragerea unor instrumente de suport disponibile la autorităţile centrale româneşti – de evidenţiat rolul deosebit de important al Consiliului de Export, organism realizat cu circa 10 ani în urma în sistem PPP, de pe lângă Ministerul Economiei – fiind o pârghie substanţială în ajutorul acelor firme care doresc să participe la proiecte derulate în afara ţării, dar nu au resurse
suficiente pentru a colecta informaţiile necesare unei decizii luate în cunoştinţă de cauză.
De aceea există şi un fenomen paralel care se evidenţiază, chiar dacă sporadic, prin care unii insistă că este imposibil de susţinut activităţi în acele teritorii. Este greu de argumentat pentru aceştia de ce totuşi în acele zone majoritatea ţărilor europene sunt prezente de mult timp cu firme, atunci când, cu o atitudine negativistă, se străduiesc să explice cum nu se pot rezolva lucrurile.

Spre marea mea satisfacţie şi spre binele viitorului sectorului, şi al ţării în general, am constatat că există acei antreprenori curajoşi care au reuşit, şi care reprezintă acum contraargumentul celor de mai sus. Am întâlnit deopotrivă firme care derulau deja proiecte în regiunile respective, dar şi multe firme din România, unele de dimensiuni mici şi mijlocii, care acum se grupează pentru a face faţă împreună condiţiilor de acces în pieţele vizate.

Acest fenomen bucură, pentru că avantajele de a-ţi retesta competenţele într-o competiţie globală, cu noi reguli, şi necesitatea de a recapitaliza firmele româneşti atât cu resurse financiare cât şi cu experienţe noi, înseamnă enorm pentru interesul individual şi general al celor care reprezintă sectorul construcţiilor româneşti. Această nouă abordare va avea efecte pozitive şi asupra revigorării mediului academic de profil prin apariţia unor noi factori motivaţionali necesari celor care se pregătesc să devină constructorii de mâine. Un alt element pozitiv pe care îl prevăd este acela că, o prezenţă substanţială a firmelor pe pieţe internaţionale va face ca experienţa competiţională a acestora să aducă un plus de calitate proiectelor din România precum şi o diminuare semnificativă a acceptării unor proiecte la preţuri nejustificat de mici. Chiar şi resursa umană va avea de câştigat, atât profesional cât şi social, permiţând celor plecaţi temporar în străinătate să îşi întreţină familiile şi să le creeze un cadru stabil de evoluţie în ţară.

Prezenţa masivă pe pieţele internaţionale va atrage şi alte beneficii firmelor prin faptul că suportul de reprezentativitate acordat de statul român comunităţilor astfel create va fi mai uşor de asigurat, acesta fiind absolut necesar atunci când vine vorba de combaterea unor bariere de acces, fiscale sau nefiscale, la care ar trebui să facă faţă firmele româneşti faţă de ceilalţi competitori. De asemenea, se poate diminua un alt dezavantaj competitiv pe măsură ce bănci româneşti – în cazul de faţă Eximbank – ar avea suficiente argumente să decidă deschiderea unor puncte de lucru acolo unde este rentabil.

Principalele puncte tari pe care le deţinem, între care: faptul că putem furniza calitate europeană la preţuri corecte, experienţa recunoscută a constructorilor români şi brandul încă neepuizat al acestui sector, relaţiile sociale cultivate în timp şi, nu în ultimul rând, accesul la tehnologii europene, se pot îmbina în mod fericit cu puterea financiară şi nevoia de dezvoltare a ţărilor respective, în favoarea constructorilor români.

Dacă vom depăşi repede, în primul rând barierele mentale precum şi unele orgolii, de multe ori justificate când vine vorba de antreprenori competitori, atunci vom redeschide un capitol strategic necesar mediului economic românesc şi ne vom putea repoziţiona chiar şi în ce priveşte concurenţa pe piaţa proiectelor mari din România. Numai să nu avem nimic împotrivă!

Tiberiu Andrioaiei,
secretar general Patronatul Societăţilor din Construcţii