CFR a atribuit contractul de reabilitare și îmbunătățire a tronsonului Sighișoara-Ațel (Sibiu), parte a liniei Simeria-Brașov, asocierii formate din consorțiul FCC-Alpine și Azvi. Aceștia se vor ocupa de reabilitarea și îmbunătățirea unui tronson de 28 de kilometri de linie ferată electrică, astfel încât, la finalul lucrărilor, trenurile de pasageri să ajungă la o viteză de 160 de kilometri la oră, iar cele marfare de 120 de kilometri la oră.
Segmentul adjudecat de FCC face parte din Coridorul IV Paneuropean, contractul fiind finanțat din fonduri de la Comisia Europeană. Durata lucrărilor este de 36 de luni. Proiectul include execuția a patru variante cu lungime totală de aproape 9 kilometri și reamenajarea a două gări și două halte.
FCC nu este la primul contract important în România, fiind în piață încă din 2004. Poate cel mai faimos proiect a fost construcția pasajului Basarab, în asociere cu italienii de la Astaldi, proiect ce s-a ridicat la o valoare de 255 de milioane de euro, de la 150 de milioane de euro inițial. De asemenea, grupul spaniol și-a adjudecat și un contract în lucrările de la magistrala V de metrou București, dintre Drumul Taberei și Universitate, în valoare de 267 de milioane de euro.
În Estul Europei, FCC este prezentă în Bulgaria unde se ocupă de contrucția podului peste Dunăre. În Polonia, a participat alături de Alpine la contrucția a patru dintre stadioanele unde se vor juca următoarele meciuri de fotbal de la Campionatul European.
Contractele CFR
Colaborarea cu FCC nu este singura pe care CFR a parafat-o ieri. Consorțiul format din Astaldi – Swietelsky – Alstom – Euro Construct – Dafora se va ocupa de modernizarea liniei de frontieră Curtici-Arad, termenul de execuție fiind de 15 luni. Valoarea acestui contract este de 248 de milioane de euro fără TVA. CFR a semnat și cu Sociedad Anonima – De Obras Y Servicios – Copasa – Labracom Construct un contract care vizează modernizarea gării din Zalău (6,3 milioane de euro – valoarea contractului). O altă modernizare de stație, cea a Bistriței, a reprezentat un contract de 8,5 milioane de euro atribuit consorțiului format din Copisa Constructora Pirenaica – Puentes Y Calzadas Infraestructuras – SC 2 Invest.
De modernizarea gării Botoșani și Râmnicu Vâlcea se vor ocupa Compania Construcţii Feroviare – Conplast – West Star – Construcţii Erbaşu, respectiv Concefa Sibiu. Valoarea contractelor este de 3,2 milioane de euro, respectiv 4,9 milioane de euro.
Constructorul pasajului Basarab mai primește un contract de 246 de milioane de euro
8 februarie 2012, 21:50
Ultima modificare în 8 februarie 2012, 23:50
Grupul spaniol de infrastructură FCC se va ocupa de reabilitarea unui tronson feroviar din regiunea Transilvaniei, prețul contractului câștigat de la CFR fiind de 246 de milioane de euro.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Alimente pentru săracii Europei, doar până în 2013?
- La Fondue – brânzeturi delicioase de sezon
- Românii au contribuit la recordul Austriei în materie de turism
- EXCLUSIV Șeful DLAF: ”Beneficiarii sunt direcționați de funcționari către anumite firme de consultanță”
- Americanii nu mai au scăpare: Cele două scenarii fiscale existente sunt dezastruoase
- Bucurați-vă că nu sunteți în China. Este țara unde statul îți ia terenul doar pentru că poate!
- Red Angus: friptură de vită “by the book”
- Isărescu vede variaţii mari ale inflaţiei în 2012. A urcat prognoza la 3,2%
- „Cere-mi bani de bilet şi-ţi dau”. Banii oferiţi pe gratis, ignoraţi de britanici
- Isărescu: 2012 va fi anul unor mari transformări în sistemul bancar din România