Cea mai mare parte dintre principalii indicatori de conjunctura economica au inregistrat scaderi in aprilie, dar au inregistrat cresteri semnificative  fata de luna corespunzatoare din anul precedent, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Comparativ cu primele patru luni din 2006, in perioada ianuarie-aprilie din 2007 toti indicatorii au cunoscut cresteri importante. 

Lucrarile de constructii in luna aprilie 2007 au crescut fata de luna aprilie 2006 cu 34,9%. In primele patru luni ale anului, valoarea lucrarilor de constructii a inregistrat o crestere de 31,6% fata de perioada corespunzatoare din anul 2006. 

In luna aprilie 2007, comparativ cu luna aprilie 2006, cifra de afaceri obtinuta de intreprinderile cu activitate principala de comert cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) a fost mai mare cu 14,1%. In perioada ianuarie-aprilie, volumul cifrei de afaceri s-a situat cu 7,2% peste nivelul inregistrat in aceeasi perioada din 2006. 

Activitatea de servicii de piata prestate populatiei in luna aprilie 2007 a inregistrat o cifra de afaceri cu 2,3% mai mare comparativ cu luna aprilie 2006. Comparativ cu perioada  corespunzatoare din anul 2006, in perioada 1 ianuarie -30 aprilie volumul cifrei de afaceri din aceasta activitate a crescut cu 3,1%.  

Productia industriala a inregistrat in luna aprilie 2007 a fost cu 12,3% mai mica fata de cea inregistrata in luna precedenta, dar cu 2,3% mai mare fata de cea din aceeasi luna din 2006. Cresterea in perioada ianuarie-aprilie 2007 fata de aceeasi perioada din 2006 a fost de 6,3%. 

Principalele resurse de energie primara, in perioada ianuarie-aprilie au totalizat 13,4  milioane tone echivalent petrol, in scadere cu 6,3% fata de aceeasi perioada din 2006. 

Efectivul salariatilor in luna aprilie 2007 a fost cu 7.900 de persoane mai mare decat in luna martie 2007, iar castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.387 lei, in crestere cu 1,7% fata de luna precedenta. Numarul somerilor inregistrati la sfarsitul lunii aprilie 2007 era de 400,3 mii persoane. Comparativ cu luna aprilie din anul 2006 numarul somerilor inregistrati a fost mai mic cu 117 mii persoane.

 

Sursa: Capital 08 Iunie 2007