EXCLUSIV: Ghişeele pentru persoane fizice de la TOATE instituţiile statului se elimină din 2018! Cine va plăti taxele românilor. De anull viitor, consultanţii fiscali care se vor ocupa de calcularea taxelor pe care gospodăriile le datorează la stat, vor avea obligaţia să achite toate dările acestora, inclusiv pe cele locale. Informaţia este trecută în programul de guvernare al PSD-ALDE.
„Pe lângă rolul de a completa și depune declarațiile de mai sus, consultantul fiscal va prelua și sarcina de a plăti toate taxele și impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliul său, către administrațiile și instituțiile publice centrale și locale”, se arată în programul de guvernare al PSD.
Această măsură va duce la eliminarea ghișeelor pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice din România, mai spune acelaşi document. „Selectarea și pregătirea celor care doresc să devină consultanți fiscali se vor face etapizat, până cel târziu la 1 decembrie 2018, atunci când, pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui astfel de consultant”, se mia arată în programul de guvernare publicat pe site-ul Guvernului.
De anul viitor, guvernul vrea să introducă impozitul pe gospodării princ are toţi românii să plătească un impozit pentru toate veniturile obşinute. Asta înseamnă că impozitul pe venit de 16%, de astăzi, nu se va mai reţine la sursă,, respectiv la angajator, şi în mai 2019, contribuabilul va plăti acest impozit aferent unui an întreg pentru toţi membrii gospodăriei. Asta înseamnă că aproape 30 de miliarde de lei nu se vor mai încasa în 2018. O alternativă luată în calcul, pentru acoperirea acestui gol, ar fi obligaţia ca autorităţi publice să plătească taxe locale
Vom lua mai mulți bani la SALARIU? Ce răspunde ministrul Finanțelor