Ce spune Gabriela Firea
”Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București, în parteneriat cu Medicentrum și Lite Microsystems, lansează o platformă GRATUITĂ de consultații online pentru spitalele Primăriei Capitalei.
Pe fondul acestei situații speciale, create de pandemia cu COVID-19, căutăm încontinuu noi soluții, împreună cu colegii din ASSMB și din Primărie, pentru a ajuta oamenii să #StațiAcasă.
Aplicația a fost lansată azi
Aplicația a fost testată cu succes pentru verificarea funcționalității zilele trecute pentru Spitalul Clinic Colentina, și va fi lansată astăzi, 17 martie, la ora 17.30. Urmează să fie implementată cât mai curând în celelalte spitale administrate de Primăria Capitalei.
Astfel, locuitorii Capitalei se pot adresa online specialiștilor, care îi vor evalua medical de la distanță și le vor răspunde la întrebări. Avantajul este faptul că prin această modalitate se asigură și un prim triaj al pacientului și, în funcție de chestionarul completat (prin intermediul căruia se pot transmite chiar și documente medicale), acesta va primi recomandările corespunzătoare. Prin urmare, se poate evita deplasarea la spital.
Platforma este foarte ușor de folosit!
Pacienții accesează https://pacient.assmb.ro , introduc o scurtă descriere a problemelor de sănătate pe care le au și atașează, dacă este cazul, documente medicale (rezultate analize, recomandări de la specialiști, istoric medical, bilete de ieșire din spital, șamd.). Selectează specialitatea și medicul, apoi introduc datele personale și cele de contact.
Răspunsul va fi primit direct din partea medicului în 12-24 ore, în funcție de disponibilitatea specialistului și de numărul de cazuri. Astfel pacientul primește informații personalizate în urma cărora va știi ce are de făcut cu exactitate.
În concluzie, vă recomandăm din tot sufletul să folosiți aceste platforme înainte de a lua decizia de a vă duce la spital. Trebuie să fim cu toții responsabili și să încercăm să nu aglomerăm unitățile medicale atunci când nu este cazul.”, scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.