Consumatorii de servicii financiare online vor fi mai bine protejați! Comisia Europeană a venit cu norme stricte
Consumatorii de servicii financiare online vor fi mai bine protejați, spune Comisia Europeană, care adaugă că în cursul zilei de miercuri a fost adoptată o reformă a normelor actuale ale Uniunii Europene cu privire la comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum. Aceste norme reglementează serviciile financiare vândute la distanță.
Comisia Europeană mai spune că această propunere va consolida drepturile consumatorilor, pe de o parte, iar pe cealaltă parte va încuraja furnizarea transfrontalieră a serviciilor financiare pe piața unică.
Presa internațională notează că această piață a evoluat extrem de mult, mai ales datorită digitalizării sectorului și a noilor tipuri de de servicii financiare care au fost dezvoltate de la introducerea normelor.
Este de menționat că aceste evoluții au fost amplificate de pandemia de coronavirus, aceasta contribuind la creșterea numărului de tranzacții efectuate în mediul online.
„Consumatorii recurg din ce în ce mai mult la servicii online, inclusiv la servicii financiare, ceea ce este un lucru bun. Trebuie, însă, să ne asigurăm că regulile jocului țin seama de cele mai recente evoluții. Consumatorii au nevoie de informații clare și de o plasă de siguranță în cazul în care apar probleme”, spune vicepreședintele pentru valori și transparență, Věra Jourová.
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a intervenit și el și spune că „normele noastre trebuie să evolueze pe măsură ce evoluează serviciile financiare; nu se poate altfel. Digitalizarea și numărul din ce în ce mai mare de noi produse financiare au schimbat fundamental acest sector în ultimii douăzeci de ani, iar restricțiile recente de deplasare a persoanelor în contextul pandemiei de COVID-19 au arătat că este mai important ca niciodată să dispunem de un cadru de reglementare mai eficient și mai actualizat pentru serviciile financiare la distanță. Deși riscurile și provocările pot fi diferite, siguranța consumatorilor este în mod inevitabil în centrul atenției”.
Propunerile Comisiei Europene se aplică în mai multe domenii
Comisia Europeană mai spune că propunerea se va aplica în mai multe domenii pentru ca toți consumatorii să beneficieze de un nivel ridicat al protecției.
Așadar, este vorba despre facilitarea accesului la dreptul de retragere în termen de 14 zile pentru contractele de servicii financiare la distanță: pentru a facilita exercitarea acestui drept, traderii vor trebui să pună la dispoziție un buton de retragere atunci când efectuează vânzări prin mijloace electronice. În plus, traderul este obligat să trimită o notificare privind dreptul de retragere în cazul în care informațiile precontractuale sunt primite cu mai puțin de o zi înainte de încheierea contractului.
De asemenea, este nevoie de norme clare privind informațiile precontractuale care trebuie furnizate, precum și modul și momentul în care acestea trebuie furnizate: propunerea modernizează normele, de exemplu în ceea ce privește comunicarea electronică, impunând vânzătorului obligația de a furniza în prealabil anumite informații, inclusiv, de exemplu, adresa de e-mail a traderului, eventualele costuri ascunse sau riscul legat de serviciul financiar. De asemenea, informațiile trebuie afișate în mod vizibil pe ecran și se introduc norme privind utilizarea ferestrelor pop-up sau a linkurilor pe mai multe niveluri pentru furnizarea de informații. Noile norme vor garanta, de asemenea, că i se acordă consumatorului suficient timp pentru a înțelege informațiile primite, cu cel puțin o zi înainte de semnarea efectivă.
Comisia Europeană mai spune că vor exista norme speciale pentru protecția consumatorilor la încheierea de contracte de servicii financiare online: contractele de servicii financiare ar putea fi greu de înțeles, mai ales dacă sunt negociate la distanță. Propunerea le impune traderilor obligația de a institui sisteme online echitabile și transparente și de a oferi o explicație adecvată atunci când utilizează instrumente online (de exemplu, consiliere robotizată sau chat box). Normele consolidează, de asemenea, capacitatea de acțiune a consumatorului, oferindu-i posibilitate de a solicita intervenție umană, în cazul în care interacțiunea cu astfel de instrumente online nu este pe deplin satisfăcătoare.
Asigurarea respectării legislației: propunerea va consolida mijloacele de acțiune ale autorităților competente. Se vor aplica sancțiuni mai severe contractelor de servicii financiare încheiate la distanță în cazul încălcărilor transfrontaliere pe scară largă, cu o sancțiune maximă de cel puțin 4 % din cifra de afaceri anuală.
Armonizare deplină pentru a se asigura același nivel ridicat de protecție a consumatorilor pe întreaga piață internă: propunerea introduce o armonizare juridică deplină, stabilind norme similare pentru toți furnizorii din toate statele membre.
Propunerea Comisiei va fi acum examinată de către Consiliu și Parlamentul European.