Eroarea istorica din 1997 va putea fi reparata doar printr-o strategie care sa combine barierele tarifare in vama cu sprijinirea cu fonduri guvernamentale a agricultorilor. Din 1998, subventiile s-au acordat in sume modice si uniforme, sub forma de cupoane, anul acesta – un milion de lei la hectarul cultivat. „Este mai curand o gluma proasta, apreciaza dl Daniel Matievschi. S-a dat aceasta suma oricui si in orice situatie, fie ca a produs buruieni sau orice altceva. Din 2002 se va trece la subventionarea cu 200-250 mii lei a tonei de sfecla recoltate. Este un mare pas inainte, insa normal ar fi sa se subventioneze tona de zahar.” Sistemul pentru care militeaza Patronatul Zaharului presupune ca procesatorii sa administreze subventiile, intrucat ei finanteaza cultivatorii de sfecla, ei stiu ce si cat cere piata si tot ei livreaza rezultatul final si singurul care conteaza, adica zaharul.
In strategia sa privind reabilitarea industriei zaharului, MAAP prefera sa distribuie subventiile tot pe suprafata cultivata cu sfecla, cu o suma, ce-i drept, considerabil mai mare: 5-6 mil. lei, in medie, la hectar (circa 20% din costurile agricultorilor). Pentru a stimula fermierii din sudul tarii, care au abandonat cu totul cultura sfeclei, statul le va aloca sume mai mari, compensand astfel cheltuielile suplimentare pentru irigatii. In total, bugetul va injecta anul viitor 269 miliarde lei in culturile de sfecla, fata de cele 450 miliarde la care spera Patronatul Zaharului.
Dl Matievschi afirma insa ca reglementarea pietei zaharului trebuie sa mearga pana la garantarea de catre Guvern a unui pret minim pentru producatorii de sfecla, asa cum se procedeaza si in Ungaria. „Si in fond, daca acest lucru este posibil la grau, de ce n-ar fi si la sfecla, unde este si o necesitate acuta.” In UE exista chiar practica unor cote de productie, la standarde de calitate legiferate.
In esenta, strategia proiectata de MAAP si Patronatul Zaharului consta in alinierea tuturor producatorilor de zahar la acelasi nivel de costuri si preturi, indiferent de materia prima folosita. Fatalmente, acesta va fi nivelul cel mai de sus, adica acela al zaharului rezultat din prelucrarea sfeclei indigene. Potrivit dlui Serge Monier, presedintele CA la societatile de profil din Oradea si Arad, pretul kilogramului de zahar din sfecla (la iesirea din fabrica, fara TVA) este de 10 mii lei. „Pentru a rentabiliza productia, ar trebui ca acest pret sa fie de 15 mii lei. Dar si o crestere cu 30% ar putea fi suficienta. Stiu ca este un produs sensibil, dar nici nu poate fi tinut la pretul a doi litri de apa minerala, cum este acum. Consumatorul are un pret mic, dar il plateste prin somaj. Productia interna se tot ingusteaza. Fabrica din Carei am inchis-o definitiv, iar pe acea din Arad, temporar. Noi acum importam totul: pacura din Ungaria, cocs din Cehia, zahar rosu din Brazilia, cand normal ar fi sa-i platesc pe furnizorii romani. Iar problema zaharului este problema multor alte industrii.” Dl Monier a incheiat in acest an 20 mii de contracte cu fermierii romani, finantand cultivarea a 7.500 ha cu sfecla, si ar importa si din Ungaria daca, nota bene, exporturile maghiare de acest fel n-ar fi contingentate. Asa, el spera sa dubleze suprafata cultivata in 2002, motivat si de intentia MAAP de a distribui fabricilor zaharul brut importat in functie de contractele incheiate de acestea cu cultivatorii de sfecla.
Argumentele dlui Monier sunt elocvente: strategia Guvernului poate fi costisitoare, dar pretul merita sa fie platit. „In plus, subliniaza dl Matievschi, daca Romania va intra in UE cu o productie de 60 mii tone din resurse interne, la un necesar de 500 mii tone, vom ramane pentru totdeauna importatori de zahar, pentru ca nu ni se va ingadui sa producem decat in limitele suprafetelor pe care noi insine le cultivam cu sfecla.” Strategia MAAP isi propune sa corecteze cifrele productiei interne in intervalul 2002-2004. Ramane de vazut daca va si reusi.
Pretul zaharului romanesc este mai amar cu 130 USD/tona
Industria zaharului ilustreaza perfect degringolada agriculturii romanesti si a industriei alimentare. Din cele 33 de fabrici cate erau odata, 12 mai sunt astazi in functiune, dintre care doar sase prelucreaza sfecla nationala, cu o productie de numai 60 mii tone, adica 17% din cifra anului 1989 si reprezentand cam tot atat din necesarul de consum.
Grosul, 322 mii tone in acest an, se obtine din rafinarea zaharului brut importat, categoric mai atragator pentru procesatori decat sfecla indigena. Tona de zahar rosu (brut) obtinut din trestie se achizitioneaza cu circa 200 USD si are un cost de prelucrare de 90 USD, in timp ce pentru cel din sfecla, la un pret de intrare aproximativ egal, prelucrarea costa alti 200 USD/tona. Una peste alta, intre zaharul nostru si cel doar rafinat in Romania, la angrosist apare o diferenta de peste 130 USD/tona, suficient pentru a pune pe butuci productia din resurse interne.
Declinul a inceput in 1997, cand subventionarea agricultorilor romani a fost sever amputata, iar zaharul rafinat din Republica Moldova (in mare parte, reexport din CSI) si cel brut adus din Brazilia si Cuba, si el scutit de taxe vamale si chiar de TVA, au invadat piata romaneasca. „Rezultatul imediat pe piata dereglementata de la noi, releva dl Daniel Matievschi, director executiv la Patronatul Zaharului din Romania, a fost prabusirea pretului cu 100 USD/tona.” Restul a venit de la sine.
Daca importurile din Basarabia s-au redus acum la jumatate, piata ruseasca aspirand restul, regimul vamal al zaharului brut este o problema mult mai complicata. Candva exportatoare de zahar rafinat, Romania a semnat in 1988 un acord de liber schimb (SGPC) cu alte 42 de tari in curs de dezvoltare, inclusiv marii producatori de zahar brut ai lumii. MAAP pregateste renegocierea acordului si ridicarea de la 25% la 45% a taxei vamale de pentru importul extracontingentar.
