Potrivit datelor prezentate astăzi de Asociaţie, doar berea la PET a înregistrat o creştere în 2011, cu 2%, depăşind jumătate din vânzări.
„În 2011, am zâmbit cu un ochi, dar am plâns cu celălalt. Dacă în 2008 piaţa berii era de 20,2 milioane hectolitri, aceasta a scăzut în 2010 la 17 milioane, dar suntem satisfăcuţi că eforturile susţinute ale producătorilor de bere au stabilizat această piaţă în 2011”, a precizat directorul general al Asociaţiei “Berarii României”, Constantin Bratu. El a menţionat că 96% din consumul de bere provine din producţia internă, România înregistrând cel mai mic nivel al importurilor din Europa, respectiv 0,27 milioane de hectolitri.
Conform datelor comunicate de Asociaţie, piaţa berii din România a atins 17 milioane de hectolitri în 2011, menţinându-se la nivelul înregistrat în anul precedent. “Sectorul berii rămâne cel mai patriotic sector al economiei, fiind printre puţinele sectoare unde 98,4 procente din berea consumată este produsă în România. Consumul de bere pe locuitor în România a crescut anul trecut cu un litru, până la 89 de litri, aflându-se deasupra mediei europene, de 80 de litri. Lider în Europa rămâne Cehia cu 144 de litri în 2010, care a înregistrat şi ea o contracţie, de la 150 de litri în 2008, iar ţări precum Austria şi Germania depăşesc pragul de 100 de litri”, a explicat directorul general al Asociaţiei “Berarii României”.
Statul a încasat 272 milioane de euro din bere
Potrivit sursei citate, contribuţia membrilor Asociaţiei la bugetul de stat a atins anul trecut pragul de 272 milioane de euro, în creştere cu două milioane de euro faţă de 2010, iar investiţiile au fost de 61 de milioane de euro, cu 16% mai mult decât în 2010.
Cele cinci companii producătoare de bere, membri ai asociaţiei, au asigurat peste 4.400 de locuri de muncă în cele zece fabrici situate în ţară, numărul total al locurilor de muncă generate de industria berii în România a totalizat 76.000 de locuri de muncă.
Citiţi şi: Românul trebuie să învețe să bea mai bine