Consumul final de energie al ţării va fi în creştere anul viitor cu 2,8% comparativ cu 2017, şi va ajunge la valoarea de 23,8 milioane de tone echivalent petrol (tep), potrivit ultimelor estimări ale Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).
Consumul de energie al populaţiei va creşte uşor, cu 0,5%, iar cererea în economie va fi mai mare cu 3,9%. Dintre ramurile economice, industria va consemna cea mai mare creştere a consumului de energie, respectiv 5,8%, urmată de transporturi şi telecomunicaţii, unde cerea va fi mai mare cu 5,1%, şi de construcţii, cu 3,4%.
Resursele de energie primară vor creşte cu 0,8% anul viitor, cea mai mare majorare estimată fiind în dreptul gazelor naturale, respectiv 5,1%, în timp ce producţia de energie hidro, eoliană şi fotovoltaică va creşte cu 3,3%. Totodată, cantitatea de ţiţei extrasă va fi mai mică cu 1,1%.
Importurile de resurse energetice vor fi mai mici anul viitor cu 1,5% per total, observându-se o diminuare semnificativă, de 25%, în cazul importurilor de gaze naturale.
Exporturile de resurse energetice vor creşte cu 1,7% în anul 2018, potrivit estimărilor CNP.
SURSA: Agerpres