Consumul mediu al italienilor a fost sub media UE, în 2020

În practică, locuitorii peninsulei au avut un consum egal cu 19.290 de euro față de media de 19.560 a celorlalţi cetăţeni din UE.

Consumul individual efectiv, precizează Eurostat, se referă la toate bunurile și serviciile consumate efectiv de familii. În aceeași perioadă, Germania, după ce a pierdut aproape douăzeci de puncte din 2.000 şi până în 2010 (de la 140,9 la 121,7), a recuperat, ajungând până la 134,4, situaţia îmbunătățindu-se și în 2019.

Țara cu cel mai mare indice de consum individual comparativ cu media UE rămâne Luxemburgul, cu peste 200 de puncte (în creștere față de 2019), în timp ce ţara cu cea mai mică cifră este Bulgaria cu 31, dar în creștere cu aproape 10 puncte față de 2010 (când avea  21,1), arată La Repubblica.

Franța rămâne peste media europeană (119,8, în scădere față de 120,1), în timp ce Spania își pierde cota, scăzând de la 87,8, la 83,8.

Italia pierde poziții

Dacă ne uităm la produsul intern brut la prețurile pieței, tot ca procent din PIB pe cap de locuitor în UE, Italia pierde poziții trecând de la 95,2, la 92,8, în timp ce Germania crește de la 133,2, la 135,2.

Datele privind PIB-ul și consumul sunt legate de tendința pandemiei Covid 19 și de lunga perioadă de lockdown experimentată de Italia, perioadă urmată de restricții pentru anumite activități economice, în special pentru cele din sectorul serviciilor.

Dacă se analizează consumul individual la prețuri curente, media pe cap de locuitor în Italia a trecut de la 21.020 euro în 2019, la 19.290, cu o pierdere de peste 1.700 euro într-un an, comparativ cu media UE, care este cu puțin peste 1.000 (de la 20.600 la 19.560).

În Italia, în 2020, produsul intern brut pe cap de locuitor la prețurile curente a scăzut de la 29.680 la 27.500 de euro, cu o pierdere de peste 2.000 de euro, comparativ cu cei 1.510 pierduți în medie în UE (de la 31.170 la 29.660).

Astfel, conform Eurostat, cheltuielile complexe ale gospodăriilor au scăzut de la 1.087,25 miliarde în 2019, la 958.493 miliarde în 2020, cu o scădere de 11,84% (cu 128 de miliarde mai puțin).

Sursă foto: Dreamstime