În mod normal, la nivel naţional se consumă circa 50 de milioane de metri cubi într-o zi de iarnă.
Recordul absolut al consumului de gaze s-a înregistrat la începutul lunii februarie 2012, când la nivel naţional s-au utilizat 72 de milioane de metri cubi pe zi.
'În cursul zilei de astăzi (vineri – n.r.) au apărut mici deficite de furnizare, însă am echilibrat imediat sistemul acolo unde a fost cazul. Nu au fost situaţii unde alimentarea să fi fost întreruptă. În momentul de faţă (vineri seara – n.r.) sistemul de gaze este în echilibru, însă mişcările sunt rapide şi pe perioade foarte scurte. Sperăm să trecem cu bine seara şi noaptea asta, iar mâine o luăm de la capăt, pentru că se estimează temperaturi foarte scăzute', au spus sursele citate.
Potrivit acestora, importurile de gaze au crescut semnificativ, respectiv cu peste 50% faţă de acum două săptămâni.
'Cheia rezolvării acestor probleme este să fim siguri că furnizorii sunt pregătiţi să-şi estimeze corect necesarul de gaze pentru clienţii lor pentru a doua zi. În continuare, Transgaz este pregătită să-şi folosească resursele de care dispune, adică aşa-numita zestre de gaze. Însă trebuie să ţinem cont că aceste resurse nu sunt infinite', au mai spus sursele menţionate.
Potrivit acestora, în sistemul energetic nu mai există statutul de consumator întreruptibil, cum era până acum, însă marii consumatori pot fi deconectaţi de la reţeaua de gaze în caz de situaţii de urgenţă.
Până acum, marii consumatori puteau opta să fie întreruptibili, adică iarna să fie deconectaţi pentru a se asigura furnizarea de gaze către populaţie. În schimb, aceşti consumatori întreruptibili primeau anumite facilităţi, precum tarife mai mici la transportul gazelor şi la rezervarea de capacitate prin conducte.
'Acum suntem într-o perioadă de schimbare legislativă, iar noul cod al reţelei, care va intra în vigoare la 1 iulie 2014, va stabili cu exactitate aceste reguli. Cert este că, în caz de situaţie de urgenţă, Dispeceratul de gaze poate decide întreruperea unor consumatori mari, pentru a furniza cu prioritate gaze populaţiei', au explicat sursele citate.
Potrivit acestora, situaţia de urgenţă se declară doar dacă temperaturile scad foarte mult pentru o perioadă lungă de timp, în cazul în care importurile sunt sistate sau dacă există vreun incident sau accident în sistemul de gaze.
În momentul în care este declarată situaţia de urgenţă, populaţia are prioritate absolută în alimentarea cu gaze, urmând apoi spitalele, şcolile, grădiniţele şi instituţiile de protecţie socială.
În cazul declarării unei situaţii de urgenţă, autorităţile au la dispoziţie o serie de măsuri, precum majorarea producţiei interne, suplimentarea extracţiei din depozite şi a importurilor, trecerea termocentralelor pe păcură şi deconectarea marilor consumatori industriali.
În dimineaţa zilei de miercuri, surse din cadrul Dispeceratului de gaze au declarat, pentru AGERPRES, că, la nivel naţional, consumul de gaze era mai mare cu 24% faţă de o zi normală, iar importurile de gaze s-au triplat, pentru ca alimentarea cu gaze a populaţiei şi a industriei să fie echilibrată.
''Momentan suntem în alertă şi încercăm să menţinem sistemul în echilibru. Avem tot timpul harta în faţă şi urmărim presiunile. În acest moment (miercuri, la ora 11.30 – n. r.) nu sunt probleme în alimentare nicăieri în ţară, întrucât reuşim să dirijăm gazele din zonele unde este un mic exces spre cele unde avem deficit'', au spus sursele menţionate.
Acestea au avertizat, însă, că pot apărea oricând probleme, întrucât producţia internă de gaze este la maximum, la fel şi extracţia din depozite, astfel încât singura sursă de echilibrare a sistemului este importul din Rusia.
''Chiar şi ruşii, cu toată bunăvoinţa, nu pot da chiar la comandă un volum mare de gaze în plus faţă de ce era contractat. În aceste condiţii, sigur că pot apărea probleme'', au mai spus reprezentanţii Dispeceratului.
Potrivit acestora, marţi, 28 ianuarie, consumul naţional a fost de 62,476 milioane de metri cubi, cu 24% mai mare faţă de o zi normală de iarnă, când se consumă în jur de 50 de milioane de metri cubi.
Importurile s-au ridicat la 11,4 milioane de metri cubi, faţă de 4-5 milioane de metri cubi într-o zi normală.
Producţia internă a fost de 27,6 milioane de metri cubi la nivelul zilei de marţi, iar 24 de milioane de metri cubi au fost extrase din depozite.
''De ce s-a ajuns aici: furnizorii de gaze, care utilizează sistemul naţional pentru a livra gaze către clienţii lor, îşi fac o prognoză de consum. Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE) are tendinţa să ţină preţul cât mai mic, aşa că orice import în plus faţă de ce au prognozat iniţial ar putea să nu fie recunoscut drept cost justificat. Aşa că toţi furnizorii sunt prudenţi şi mai degrabă dau comenzi mici de importuri. Sigur că acum îi costă mai mult să crească volumele importate de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta. Noi îi atenţionăm mereu, când vedem că încep probleme de dezechilibru, şi ne ţinem de capul lor până când avem confirmarea că au cumpărat acele gaze din import, altfel riscăm să avem probleme în sistem'', au mai spus cei de la Dispeceratul de gaze.
Potrivit surselor, în prezent funcţionează cinci combinate chimice – patru din grupul Interagro şi Azomureş. Aceştia sunt cei mai mari consumatori de gaze din ţară.
În iarna 2012, când temperaturile au fost foarte scăzute, alimentarea populaţiei a putut fi asigurată prin majorarea importurilor şi prin întreruperea livrărilor către marii consumatori industriali de gaze.
SURSA: Agerpres