Creditorul se poate afla într-una dintre următoarele ipoteze: fie a iniţiat un litigiu împotriva debitorului, soluţionat favorabil, printr-o hotărâre susceptibilă să fie pusă în executare, adică prin titlu executoriu, fie poate începe executarea direct în baza actului din care s-a născut dreptul său având un regim special, fiind calificat de lege ca titlu executoriu, fără a fi nevoit să iniţieze, în prealabil, un titlu executoriu. Un exemplu la modă pentru ultima ipoteză îl reprezintă contractul de credit încheiat cu o instituţie bancară.

Ce aşteptări are un creditor în cadrul executării silite?

Creditorul va urmări, în cadrul executării silite, procedură derulată prin intermediul unui executor judecătoresc, să obţină forţarea debitorului la îndeplinirea obligaţiei. Spre exemplu, un creditor va demara executarea silită pentru recuperarea unei sume de bani datorate de debitorul său în baza unui contract de vânzare-cumpărare, sumă la care acesta din urmă a fost obligat de instanţa de judecată printr-o hotărâre ce reprezintă titlu executoriu (primul scenariul de mai sus). Pentru a obţine acest rezultat, cel mai adesea, executorul va apela la următoarele metode: poprirea sumelor de bani datorate de terţi debitorului său, urmărirea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului. Există două filtre a executărilor nelegale, situate în momente diferite în timp.

Autorizarea executării silite prin încuviinţare

Executorul judecătoresc se va adresa instanţei chiar la debutul procedurii execuţionale. Aceasta va verifica, în cadrul unui proces simplificat, fără citarea părţilor, dacă sunt îndeplinite premisele pentru iniţierea procedurii execuţionale. Sunt supuse cenzurii instanţei elemente precum: dacă hotărârea, prin natura sa, poate fi pusă în executare silită, spre exemplu, o hotărâre prin care se constată existenţa unei creanţe, fără ca debitorul să fie şi obligat la plata sa, nu poate fi pusă în executare silită etc. Dacă instanţa încuviinţează executarea silită constatând că cererea nu intră sub incidenţa niciuneia dintre situaţiile limitativ prevăzute de lege, ce pot determina respingerea acesteia, atunci executorul apelează la arsenalul propriu acestei etape. Din acest moment, în funcţie de forma de executare aleasă/aplicabilă, el va parcurge traseul prestabilit al actelor de executare specifice. Spre exemplu, în cazul popririi sumelor datorate de un terţ debitorului, executarea silită debutează printr-o adresă de poprire. Adresa va conţine un set de instrucţiuni pentru terţ, cu ce trebuie să facă şi, mai ales, să nu facă, astfel încât interesele creditorului să fie ocrotite, iar creanţa sa, satisfăcută.

Contestaţia la executare

Având în vedere caracterul limitat al investigaţiei realizate de instanţa de judecată cu ocazia încuviinţării procedurii execuţionale, legea a stabilit şi un al doilea examen al executării silite: contestaţia la executare. Vom analiza în continuare una dintre formele acesteia: contestaţia la executare propriu-zisă, ce poate privi, la rândul său, un singur act de executare sau întreaga procedură, excluzând astfel contestaţia la titlu şi contestaţia împotriva refuzului executorului de a îndeplini un act de executare.

Cine, când şi de ce?

Cel mai adesea, contestaţia la executare este utilizată de debitori. Aceştia vor pretinde instanţei să analizeze legalitatea unei executări silite. În ansamblul său, de la primul act, spre exemplu, somaţia, în cazul urmăririi silite imobiliare, şi până la ultimul, actul de adjudecare, pentru acelaşi tip de urmărire silită sau al unui singur act de executare, spre exemplu, al actului de adjudecare a unui bun imobil, vândut la licitaţie publică, în vederea stingerii creanţei creditorului.

Creditorul va formula contestaţie în 15 zile. Reperul va fi, în esenţă, data la care ia cunoştinţă de executarea silită/actul de executare. Sancţiunea nerespectării acestui termen este una drastică: contestaţia se va respinge ca tardiv formulată, fără ca instanţa să mai cenzureze nelegalitatea executării silite/actului de executare indiferent de gravitatea situaţiei.

Motivele formulării unei contestaţii la executare sunt diferite în funcţie de situaţia concretă. În  cazul contestaţiei la actul de executare, adică a celei îndreptate exclusiv împotriva unui anume act de executare, iar nu a întregii executări silite, criticile debitorului ar urma să privească neregularităţi ale acelui act. Spre exemplu, s-ar încadra în această situaţie cazuri precum: întocmirea unui proces-verbal de către executorul judecătoresc, care nu conţine elemente obligatorii, vânzarea unui bun imobil la primul termen al licitaţiei publice la un preţ  inferior nivelului la care s-a realizat evaluarea etc.

În cazul contestaţiei la însăşi executarea silită, adică a celei îndreptate împotriva întregii proceduri execuţionale, debitorul poate invoca motive precum: prescripţia dreptului de a cere executarea silită, adică faptul că executarea a fost pornită cu depăşirea termenului legal calculat de la un anumit prag stabilit de lege şi faptul că executarea a fost demarată în lipsa unui titlu executoriu, adică a unui act emis de instanţă/care nu emană de la o instanţă, ce nu este apt să constituie temei al executării silite. În cazul hotărârii judecătoreşti, o asemenea situaţie se poate produce atunci când litigiul n-a parcurs încă stadiile procesuale necesare.

Manualul unei contestaţii riguroase

Dacă titlul executoriu constă într-o hotărâre judecătorească/arbitrală, debitorul nu va putea invoca, în principiu, în apărarea sa, în cadrul contestaţiei la executare, critici împotriva hotărârii judecătoreşti/arbitrale. Spre exemplu, acesta nu se va putea prevala de o interpretare favorabilă a unei clauze contractuale, pretinzând că hotărârea judecătorească/arbitrală a omis să ia în considerare acest aspect. Soluţia legiuitorului se explică prin aceea că o hotărâre judecătorească/arbitrală este supusă unor căi de atac, distincte de contestaţia la executare.

Dacă titlul executoriu nu constă într-o hotărâre judecătorească/arbitrală, atunci debitorul va avea, de principiu, şi posibilitatea să invoce, pe lângă critici de tipul celor enunţate mai sus, şi apărări de fond. Intră în această categorie de apărări cele care tind la nulitatea actului în baza căruia s-a început executarea silită (spre exemplu, a unui contract). Această regulă are şi o excepţie: dacă legea prevede o anumită cale de atac pentru ca debitorul să se poată prevala de aceste apărări, atunci respectivele apărări nu pot fi valorificate în cadrul contestaţiei la executare. Spre exemplu, în cazul biletului la ordin, debitorul va invoca neregularităţi formale legate de acest act pe calea opoziţiei cambiale, iar nu pe cea a contestaţiei la executare.

Criticile debitorului care afectează valabilitatea întregii executări silite, spre exemplu lipsa titlului executoriu, vor fi invocate exclusiv pe calea contestaţiei la însăşi executarea silită, iar nu în cadrul unor contestaţii formulate succesiv la actele de executare. Deşi neprevăzută expres, această prohibiţie se poate deduce dintr-o interpretare logică a normelor în materie. Menţiunea este importantă dată fiind necesitatea respectării termenului de formulare a contestaţiei la executare.

Ioana GELEPU,
Avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii