Contestații la licitații. Mai așteptăm un pic cu autostrăzile

Mai multe companii au contestat rezultatul licitaţiei prin care au fost atribuite lucrările de proiectare şi execuţie pe mai multe tronsoane de autostradă de pe Coridorul IV Pan-European Rutier, atribuite de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pe 12 aprilie, potrivit informaţiilor remise Agerpres de MTI.

Contestaţiile ar putea duce la întârzierea acestor proiecte, mai ales că astfel de procese sunt soluţionate cu întârziere în instanţe.

Astfel, compania Tehnologica Radion Bucureşti a contestat rezultatul licitaţiei pentru autostrada Orăştie – Sibiu, Lotul 1, câştigătorul licitaţiei fiind Strabag, dar şi al licitaţiei pentru Loturile 1 şi 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj, unde au câştigat Asocierea Spedition UMB SRL-Tehnostrade SRL-Carena SpA Impresa di Costruzioni, respectiv Asocierea Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA-Cossi Costruzioni SpA.

Rezultatele pentru Loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Timişoara Lugoj au fost contestate şi de asocierea Confort Timişoara – Monteadriano Enghenharia.

Compania Construcciones Promociones Balzola din Spania a contestat rezultatul la aceeaşi licitaţie, ca şi Asocierea SC Construcţii Feroviare – Iaşi Grup Colas – Egis, care contestă doar Lotul 2 al licitaţiei.

Compania elenă Aktor a contestat rezultatul licitaţiei de proiectare şi execuţie pentru autostrada Lugoj – Deva, Lotul 1, câştigat de Asocierea Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA-Cossi Construzioni SpA.

Compania Max Boegl România a cotestat rezultatul licitaţiei de proiectare şi execuţie al autostrăzii Orăştie – Sibiu, tronsonul 2, atribuit Asocierii Straco Grup SRL-Studio Corona SRL Civil Engineering.

Licitaţia pentru Lotul 4 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, contestată de J&P Avax Bucureşti, fusese atribuită Asocierii Astaldi SpA-Euroconstruct Trading ’98 SRL-Astalrom SA.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România /CNADNR/ a dat publicităţii în data de 12 aprilie lista firmelor câştigătoare ale licitaţiilor pentru construcţia tronsoanelor de autostradă incluse în Coridorul IV Paneuropean, printre acestea regăsindu-se, în mare parte, asocieri între consorţii internaţionale, dar şi firme româneşti.

Astfel, pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Nădlac-Arad, firmele câştigătoare sunt: Asocierea Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct (pentru Lotul 1 ‘Proiectare si executie autostrada Nadlac – Arad şi Drum de legătură km 0+000 – 22+218’) şi Alpine Bau GmbH (pentru Lotul 2 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Nădlac – Arad şi Drum de legătură km 22+218 – 38+882’).

În cazul primului câştigător, valoarea estimată a proiectului este 487 milioane de lei, iar oferta câştigătoare a valorat circa 383 milioane lei. În ceea ce priveşte al doilea câştigător, valoarea ofertei a fost de aproximativ 412 milioane lei, faţă de peste 506 milioane lei, la cât era estimat iniţial.

Pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Timişoara-Lugoj, Lotul 1 ‘Proiectare si execuţie autostrada Timisoara-Lugoj km 44+500 – km 54+000’, estimată la peste 266 milioane lei, câştigătoare a fost desemnată asocierea Spedition UMB SRL-Tehnostrade SRL-Carena SpA Impresa di Costruzioni, la o valoare de ofertă de 210,4 milioane lei.

Totodată, pentru aceeaşi autostradă, dar pentru Lotul 2 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Timişoara-Lugoj km 54+000 – km 79+625’ la o valoare estimată de aproape 612 milioane lei, câştigătoare a fost desemnată Asocierea Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA-Cossi Costruzioni SpA. Valoarea ofertată şi câştigătoare a fost de circa 445,7 milioane lei.

Potrivit CNADNR, în cazul proiectării şi execuţiei autostrăzii Lugoj-Deva, Lotul 1 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj-Deva km 0 + 000 – km 27 + 400’ a fost distribuit Asocierii Tirrena Scavi SpA-Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA-Cossi Construzioni SpA, la valoare de aproximativ 681 milioane lei, la jumătatea estimăriii iniţiale de 1,12 miliarde de lei.

Proiectarea şi execuţia autostrăzii Orăştie – Sibiu vor fi realizate de către patru câştigători, după cum urmează: Lotul 1 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 0+000 – km 24+110’ de către S.C. Strabag SRL (valoare ofertă câştigătoare de 551 milioane lei, faţă de valoarea estimată de 814 milioane lei), Lotul 2 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 24+110 – km 43+855’ de către Asocierea Straco Grup SRL-Studio Corona SRL Civil Engineering (valoare ofertă câştigătoare de aproape 378 milioane lei, faţă de estimarea iniţială de 708 milioane lei), Lotul 3 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 43+855 – km 65+965’ – câştigat de Impregilo SpA (valoare ofertă câştigătoare 604.791.600 lei faţă de valoarea estimată de 762,2 milioane lei), şi Lotul 4 ‘Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu km 65+965 – km 82+070’ – câştigat de Asocierea Astaldi SpA-Euroconstruct Trading ’98 SRL-Astalrom SA (ofertă câştigătoare de aproape 485 milioane lei, în comparaţie cu estimarea anterioară de circa 653 milioane lei).
SURSA: Agerpres