Din cauza utilizării unui material necorespunzător, anvelopele pot dezvolta o formă neregulată în zona benzii de rulare. Acest lucru poate duce la un contact între anvelopă și vehicul, performanță redusă la manevrabilitate și capacitate limitată de rulare la viteze mari. Până în acest moment, Continental nu a primit niciun raport de accidente sau vătămări corporale asociat acestei conditii. Programul de înlocuire este inițiat proactiv, cu scopul de a evita orice risc posibil pentru conducătorii auto și alți utilizatori rutieri. Anvelopele vizate au fost vândute către clienți din Europa și doar ca și piese de schimb pentru autovehicule.

Anvelopele Continental vizate pot fi identificate după cum urmează:
Linia de produse:                                     
ContiSportContact 5 P  235/35 ZR 19 (91Y) EXTRA LOAD

Numere de serie DOT:
DOT CP2V N6XP 3515
DOT CP2V N6XP 3615

Ultimele patru cifre ale numerelor de serie DOT indică perioada de producție (săptămâna/anul). Anvelopele vizate vor fi înlocuite gratuit. Nu sunt vizate alte dimensiuni de anvelope, perioade de producție sau linii de produse.Continental a început să notifice în 23 februarie 2016 autoritățile naționale competente și este în contact cu distribuitorii săi de anvelope pentru a organiza și implementa acest program de înlocuire voluntară. Persoanele care doresc informații suplimentare, inclusiv informații privind identificarea anvelopelor vizate și partenerul local care poate fi contactat, pot vizita site-ul internet Continental.