Continental este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2019, aproximativ 20.000 de angajaţi, din care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare. Mai jos, veți găsi elemente esențiale ale companiei, așa cum ne-au fost furnizate chiar de reprezentanții Continental. Și, rețineți, mut mai multe informații de primă mână veți putea găsi și în revista ”Top 300 companii” care poate fi procurată de la punctele de difuzare a presei din întreaga țară.

Investițiile care te susțin în top

Unul dintre punctele forte ale Continental stă tocmai într-un plan bine pus la punct de investiții. Astfel, în perioada 1999-2019, Continental a investit circa 1,8 miliarde de euro în activităţile din România. De asemenea, Continental a investit alte aproximativ 200 de milioane în operațiunile sale din România în 2019 și peste 240 de milioane de euro în anul precedent. Mai mult, anul trecut, Continental a inaugurat la Sibiu un nou modul de producție și o nouă clădire dedicate activităților de cercetare și dezvoltare, după o investiție de 32 de milioane de euro care sprijină dezvoltarea continuă a companiei, precum și a întregii regiuni. La acestea se adaugă și extinderea clădirii de birouri de la Iași, lucrare finalizată în 2020, după o investiție de 30 de milioane de euro, lucru care reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea activității de cercetare și dezvoltare a companiei în România. De asemenea, centrul de inginerie din Timișoara beneficiază de o investiție de 27 de milioane de euro, sumă investită într-un concept office modern, care presupune 1700 de locuri pentru inginerii și specialiștii IT. Tot la capitolul realizări trebuie să menționăm și punerea în funcțiune a unui sistem inovativ de generare a energiei, investitie în valoare de 2,4 milioane de euro, în cadrul fabricii de componente electronice din Timișoara.

Vremea provocărilor

”Felul în care pandemia ne-a surprins reprezintă, de departe, cea mai mare provocare pe care am întâlnit-o”, ne-au spus reprezentanții Continental. ”Este vorba de scăderea pieței auto la nivel mondial care ne-a forțat să fim și mai eficienți și ne-a influențat și modul în care suntem nevoiți să lucrăm. Dar această provocare se transformă repede într-o oportunitate dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă ce presupune a pune inovația în prim plan. La Continental, cei mai mulți dintre angajații care ocupă funcții administrative, precum și majoritatea celor din centrele de cercetare și dezvoltare, acolo unde activitatea o permite, au posibilitatea de a lucra de acasă pentru o perioadă extinsă de timp. Pentru protejarea angajaților noștri, reluarea activităților la sediile companiei se face treptat și responsabil. Implementăm toate măsurile de protecție impuse de către autorități și investigăm constant modalități de prevenție suplimentare. În acest sens, suntem în strânsă legătură cu echipa noastră de criză definită la nivel global”, au mai precizat reprezentanții Continental pentru Revista Capital. Bineînțeles, și securitatea sanitară a devenit, și la Continental, o problem. ”Sănătatea și siguranța angajaților noștri este mereu pe primul plan, indiferent de situație. Ne confruntăm, încă de la debutul crizei de coronavirus, cu numeroase provocări noi: de la găsirea de soluții de desfășurare eficientă a activității și menținerea continutății proiectelor noastre în aceste circumstanțe speciale, până la criza economică mondială declanșată de această epidemie, respectiv de scăderea comenzilor, aspect care are un impact deosebit asupra sectorului nostru”, ne-au mai spus reprezentanții companiei. Din fericire, Continental anticipează un mediu de piață plin de provocări în al treilea trimestru al anului 2020. Deși dezvoltarea afacerii Grupului Continental s-a îmbunătățit pe parcursul celui de-al doilea trimestru, mediul economic continuă să fie caracterizat de o incertitudine considerabilă din cauza pandemiei coronavirus, ceea ce face dificilă evaluarea consecințele posibilelor efecte adverse asupra producției, lanțurilor de aprovizionare și a cererii.

Daca ar fi sa va caracterizati compania intr-o singura fraza, care ar fi aceea?

Continental, companie tehnologică, modelează viitorul prin tehnologii smart și inovative de mobilitate curată în toate sectoarele sale de activitate (Automotive, Tires, ContiTech), asigură conectivitatea vehiculelor, contribuie la o conducere fără accidente fatale prin dezvoltarea de sisteme de siguranță activă și pasivă și prin tehnologii de pionierat ale anvelopelor.

Descoperă poveștile celor 300 de companii de succes din România în Capital Top 300 Companii! ACUM, la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro