Protestele din Sănătate continuă! Conform unui comunicat transmis presei marți, oferta Guvernului în varianta raportării doar la cheltuiala cu salariile de bază ar genera o creștere medie a veniturilor salariale de doar 10,5%.
Aceasta este cu doar 0,1 puncte procentuale peste inflația înregistrată în anul precedent. Federația „Solidaritatea Sanitară” susține că, în consecință, creșterea medie a veniturilor salariale pentru întregul an 2024 ar fi de numai 13,9%. Este, deci, sub nivelul solicitat de sindicate.
Sindicaliștii consideră oferta Guvernului „insuficientă”
Potrivit reprezentanților sindicali, oferta Guvernului nu abordează aspectul crucial al activității din sistemul sanitar. Mai exact, se referă la recunoașterea contribuției la asigurarea permanenței serviciilor medicale. Conform comunicatului, oferta Guvernului nu îndeplinește niciuna dintre revendicările lor.
De asemenea, se menționează în comunicat că oferta Guvernului nu răspunde niciunei solicitări privind implementarea măsurilor pentru îmbunătățirea calității vieții profesionale a angajaților din domeniul sănătății și pentru îmbunătățirea calității actului medical, cum ar fi recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare și echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală.
„Un element la fel de important îl constituie faptul că oferta Guvernului nu satisface speranţa angajaţilor din sănătate privind aplicarea noii legii a salarizării, Guvernul neonorând angajamentele asumate faţă de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” în anul trecut. În discuţie este eliminarea unei serii de inechităţi, absenţa unei ierarhii acceptate în comun de partenerii sociali afectând totodată şi posibilitatea unei distribuţii etice a creşterilor salariale”, se arată în comunicat.
Protestatarii vor satisfacerea revendicărilor
Continuarea acţiunilor de protest are totodată ca scop şi „satisfacerea seriei de revendicări” ce vizează Ministerul Sănătăţii. Mai exact, este vorba despre negocierea anexelor la Contractul Colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate. Acestea au o contribuţie suplimentară, arată sursa citată.
„Se poate constata că numărul semnatarilor pentru grevă a depăşit deja peste jumătate din numărul total al angajaţilor din sănătate. Având în vedere că acum există cadrul legal pentru desfăşurarea unei greve generale, condiţiile pentru declararea grevei generale sunt îndeplinite.
Acţiunile imediate pe care le va desfăşura Federaţia „Solidaritatea Sanitară” includ o acţiune cu caracter de surpriză şi prima manifestare în stradă, din acest an, a reprezentanţilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” (din categoria celor ce fac parte din avertizările prealabile), care va fi în data de 1 februarie 2024.
Sperăm că Guvernul va avea înţelepciunea onorării tuturor revendicărilor, în forma solicitată, înainte de a ajunge la declanşarea grevei generale”, afirmă reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.
Cresc salariile din Sănătate
Conform unui comunicat emis de Guvern joi, 25 ianuarie, în urma discuțiilor cu reprezentanții sindicali ai Federației Sanitas, s-a convenit să se ajusteze, în urma unei evaluări, schemele de personal și să se deblocheze posturile, acordând prioritate spitalelor universitare și județene cu cea mai mare aglomerare.
De asemenea, s-a convenit să se crească fondul de salarii pentru sectorul sanitar cu 15% în prima jumătate a anului.
Dezbaterile au vizat cele două aspecte ale revendicărilor anterior comunicate de către reprezentanții Sanitas, și anume necesarul de posturi în unitățile sanitare și salarizarea personalului din sistemul de sănătate. Mai multe puteți afla aici.