În replică, procurorii anticorupție susțin că că instituţia nu are „fonduri operative” din care să facă decontări şi nici nu dispune de sumele uriaşe vehiculate.
„Cu referire la așa zisele ”fonduri operative” este de precizat faptul că DNA nu are cuprinse în buget asemenea fonduri, ci, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din OUG nr. 43/2002, actualizată, în bugetul DNA se regăsește un fond de 2.000.000 lei prevăzut cu destinație specială, anume, organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante de corupție”, se spune în comunicatul instituţei.
DNA mai precizează că din fondurile respective oricum nu se fac niciun fel de cheltuieli de natura celor invocate în mass-media, „iar la finele anului, peste 95% din acest fond se returnează bugetului de Stat (diferența fiind cauzată de costurile aferente cursului valutar utilizat la cumpărarea/vânzarea valutei necesare flagrantului, comisioane bancare, etc.).
„Cu referire la vehicularea unor sume destinate „interceptărilor”, precizăm faptul că DNA nu are prevăzute în buget sume cu această destinație. Așa cum rezultă de pe site-ul instituției, din bugetul alocat anual pentru DNA, peste 90% reprezintă cheltuieli cu personalul, diferența fiind utilizată pentru cheltuieli de întreținere și funcționare, dotări, cofinanțări fonduri europene, inclusiv fondul de 2.000.000 lei amintit la pct. 2. Precizăm că evoluția crescătoare a bugetului din ultimii ani este determinată de creșterile salariilor din sistemul public”, se arată în reacția DNA.
Comunicatul mai precizează că acţiunea Curţii de Conturi este una de rutină. „DNA a fost supusă, în mod periodic, controalelor Curții de Conturi a României, de regulă o dată la 3 ani, însă au existat și controale anuale, ultimul dintre acestea fiind efectuat în perioada ianuarie – februarie 2018 (audit public extern asupra anului 2017), ocazie cu care nu au fost constatate niciun fel de deficiențe/abateri, motiv pentru care a fost eliberat certificatul de conformitate.
De altfel, o situație similară a fost statuată în mod constant, cu ocazia controalelor Curții de Conturi a României anterioare, aspect ce poate fi regăsit inclusiv în unele dintre Rapoartele Publice Anuale ale Curții de Conturi,” mai precizează DNA.