Șerban Nicolae a lansat un nou atac la adresa Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe tema repatrierii aurului. El a spus cât ar costa aducerea în țară
Șerban Nicolae a explicat că repatrierea celor 63,7 tone de aur din rezerva României costă „mult mai puțin” decât scoaterea aurului din țară.
Liderul PSD a lansat un atac furibund la adresa lui Mugur Isărescu susținând că „un impostor călărea o bancă de aur și banca s-a rupt”.
„Știri de Ultima Oară:
– Costurile aducerii și depozitării în țară a celor 63,7 tone de aur din rezerva României, folosind capacitățile Ministerului Apărării Naționale, nu depășesc câteva sute de mii de euro. Mult mai puțin decât a costat scoaterea aurului din țară. De data asta, nu se mai adaugă comisioane și bonusuri de performanță!
– Pe teritoriul României, în stocurile de minereu extras (încă neprocesat) ale unei companii deținute de stat, se găsește aur în cantitate de peste trei sute de tone!
– Noul și ambițiosul guvernator al BNR e un om consecvent și riguros. Ca și la începutul ultimelor două mandate (de câte cinci ani!), și-a fixat ca obiectiv „aderarea României la zona Euro”. Cercetătorii britanici confirmă științific șansele mari de reușită, prin aplicarea principiului matematic-bancar – „a treia oară-i cu noroc”!
– Un important investitor străin și-a programat vizita obligatorie la Banca Angliei înainte de a deschide o șaormerie în București, pe strada Lipscani 25!
– Viticultorul bancar confirmă că Bundesbank repatriază aurul Germaniei, pentru că „sunt nemţi, dar au şi ei Şerbanii lor”. Da, cine n-are Șerbani, să-și cumpere, dar treizeci de arginți nu reprezintă prețul corect! Un impostor călărea o bancă de aur. Și banca s-a rupt. Pentru că cel mai deștept cedează! Ai învins, Manole! Gold bye!”, a comentat Șerban Nicolae pe Facebook.
Atacurile vin în contextul în care Șerban Nicolae a anunțat că senatorii social-democrați nu îi sprijină candidatura lui Mugur Isărescu ca guvernator BNR, deși premierul anunțase anterior că PSD-ALDE au decis, în coaliție, să îl susțină pe Isărescu.