‘Activitatea criminală subminează structura industriei petroliere legale dar şi a statului, într-un moment în care provocările economice sunt atât de mari’, a declarat Tom Noonan, preşedintele Asociaţiei industriei petroliere irlandeze şi directorul general de la Maxol Group.
Deşi Comisia Europeană, Europol şi Europia (Asociaţia europeană a industriei petroliere) nu oferă statistici la nivel european cu privire la fraudele cu combustibili, datele furnizate de fiecare ţară în parte arată amploarea activităţilor infracţionale.
În Polonia, frauda fiscală a crescut cu 47% între 2010 şi 2012 potrivit unui audit derulat în rândul a peste 1.000 de comercianţi şi traderi de combustibili, a declarat Wieslawa Drozdz, purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Finanţe. De asemenea, potrivit Organizaţiei industriei petroliere poloneze, anul trecut Polonia a pierdut trei miliarde de zloţi (943 milioane de euro).
Marea Britanie a pierdut peste 1,1 miliard de lire sterline (1,7 miliarde de dolari) din cauza fraudei cu combustibili în anul fiscal 2008-2009, potrivit unui raport elaborat anul trecut de un comitet parlamentar.
În Grecia, piaţa neagră de combustibili a crescut la 600 milioane de euro pe an, a informat Ministerul de Finanţe, fără a oferi cifre pentru anii precedenţi.
Pentru companiile europene de rafinare, piaţa neagră de combustibili afectează şi mai mult rentabilitatea scăzută provocată de cea mai scăzută cerere de combustibili din ultimele două decenii. Potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei, în perioada ianaurie-mai anul curent, o cantitate medie de 11,6 milioane barili de ţiţei a fost procesată zilnic în cele mai bogate economii din Europa, cel mai scăzut nivel înregistrat după perioada similară a lui 1989.
Conform datelor Bloomberg, marjele de rafinare erau săptămâna trecută la aproximativ patru dolari per baril în Europa de Nord-Vest comparativ cu opt dolari în urmă cu un an şi un vârf de 20 de dolari în luna septembrie 2008. Grupul OMV, care are rafinării în Austria, Germania şi România, estimează că marjele de profit vor rămâne pe tot parcursul acestui an sub nivelul din 2012.
Grupul polonez PKN Orlen SA estimează că fraudele cu combustibili din Austria şi Germania sunt depăşite de fraudele din Europa de Est. În Polonia de exemplu combustibilii netaxaţi reprezintă mai mult de 13% din piaţa de motorină iar în Cehia până la 20% din combustibilul consumat este ilegal. Traficul de combustibili este foarte răspândit în zonele de graniţă unde diferenţele de preţ sunt cele mai mari. De exemplu un litru de motorină costă în Rusia 31,27 ruble (0,71 eurocenţi) faţă de 1,30 euro în Polonia şi 1,34 euro în Lituania.
‘Evaziunea fiscală pe piaţa combustibililor a luat forma crimei organizate’, a declarat Marek Switajewski, directorul companiei cehe de rafinare Unipetrol AS. Potrivit acestuia frauda cu combustibili provoacă anul companiei pierderi de peste 19 milioane de euro.
Frauda cu combustibili afectează şi Europa Occidentală. La începutul acestei luni poliţia din Irlanda de Nord a descoperit o camionetă echipată cu pompă şi tancuri de depozitare a combustibililor. ‘Pompele mobile sunt foarte ieftin de pus la punct, noi le desfiinţăm, şi ele apar din nou’, a declarat asistentul directorului Agenţiei fiscale din Marea Britanie (HRMC).
Frauda cu combustibili este influenţată şi de diferenţele existente în sistemele naţionale de taxare. Procentul taxelor în preţul motorinei la pompă de ste de 41% în Luxemburg, acest fiind cel mai scăzut nivel din Europa, în timp ce în Marea Britanie taxele reprezintă 58% din preţul combustibilului. ‘Există un stimulent de preţ pentru a muta combustibilului dintr-o parte a Europei în alta’, a declarat Alan Gelder, directorul de cercetare de la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd. ‘Contrabanda rezultă în principal ca urmare a diferenţei între sistemele de taxe’, adaugă Alan Gelder.
Guvernele europene încearcă să răspundă la această creştere a contrabandei. În luna iulie preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a semnat o lege de modificare a codului fiscal pentru comerţul cu combustibili, iar în Polonia camera inferioară a parlamentului a adopta măsuri similare la finele lunii iulie. Irlanda a introdus şi ea în acest an un sistem electronic de monitorizare a mişcărilor de combustibili.
Sursa: Agerpres
Contrabanda cu combustibili provoacă annual daune de 1,3 mld. euro
27 august 2013, 10:38
Ultima modificare în 27 august 2013, 13:38
Creşterea traficului cu combustibili în Europa provoacă guvernelor din regiune pierderi cuprinse între 100 de milioane şi 1,3 miliarde de euro pe an de pe urma taxelor necolectate, creşterea activităţii infracţionale fiind provocată şi de faptul că preţul motorinei a crescut cu 52% din 2009 şi până în prezent, transmite Bloomberg.
Etichete: combustibil,
contrabanda,
pagube
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook