„Cele două părţi ale tranzacţiei consideră că termenii contractuali nu se mai aplică şi nu produc efecte legale faţă de niciunul dintre semnatarii înţelegerii“, precizează reprezentanţii GTC. Cumpărătorul vizat era o firmă privată internaţională al cărei nume nu a fost făcut public. Tranzacţia trebuia finalizată în primul trimestru al acestui an, însă s-a anulat în etapa de due-diligence.
Compania a anunţat, în noiembrie anul trecut, că este în proces de vânzare a mallurilor Galleria Buzău (13.400 mp), Piatra Neamţ (12.800 mp) şi Suceava (10.800 mp), pe care le-a dezvoltat cu un împrumut în valoare de 28,8 mil. euro făcut la BERD şi Raiffeisen Bank.
„Fiecare dintre cele trei proprietăţi are o suprafaţă netă închiriabilă cuprinsă între 10.000 şi 14.000 mp, în timp ce restul centrelor comerciale ale GTC depăşesc 30.000 mp şi sunt mai puternic concentrate pe chiriaşii internaţionali. GTC a decis să se concentreze pe proiectele sale mari din cauza modificării condiţiilor de piaţă, adică costuri operaţionale relativ mari pentru activele mici şi un mix de chiriaşi diferit care rezultă în lipsa unor sinergii cu activele mai mari de retail ale grupului“, a declarat la acea dată Alain Ickovics, preşedintele comisiei de supraveghere al Globe Trade Centre.
Tranzacţia ar fi îmbunătăţit atât cash-flow-ul companiei, cât şi bilanţul de profit/pierderi cu 3-4 mil. euro, anualizat, de vreme ce cele trei proprietăţi erau generatoare de pierderi. Ca rezultat al acestei tranzacţii, GTC ar fi cunoscut o pierdere, în urma reevaluării activelor, de 19 mil. euro în trimestrul trei din 2012. Potrivit informaţiilor anunţate de companie la momentul inaugurării proiectelor, investiţia totală în cele patru malluri Galleria (inclusiv cel din Arad) construite în România se ridică la 120 mil. euro. GTC a ales o îmbunătăţire operaţională imediată în schimbul unei conservări a valorii pe termen lung din cauza noilor condiţii de piaţă.
GTC a vândut recent terenul de 3,2 ha deţinut în Galaţi către retailerul Dedeman. Compania a anunţat încă din august anul trecut că vrea să vândă terenul din Galaţi pentru 4,2 mil. euro. Pe acest lot, israelienii intenţionau să dezvolte al cincilea mall din reţeaua Galleria, ce trebuia să aibă o suprafaţă închiriabilă de 28.500 mp. Iniţial, în acest proiect era implicată şi compania italiană Cefin, însă în iunie 2011 terenul a fost preluat integral de GTC.
Centrele comerciale Galleria au continuat să se devalorizeze pe parcursul anului trecut. În primul semestru din 2012, valoarea de piaţă a celor patru malluri a ajuns la 71 mil. euro, potrivit ultimului raport financiar al GTC. În condiţiile în care suprafaţa închiriabilă a celor patru proiecte se ridică la aproape 69.400 de metri pătraţi, GTC şi-a evaluat mallurile la un preţ mediu de 1.030 de euro/metrul pătrat.
GTC este dezvoltatorul străin cu cele mai multe proiecte finalizate în România. Compania a investit în cele şapte proiecte pe care le are acum în portofoliu un total de circa 377 mil. euro. Este vorba despre complexul de birouri City Gate, ansamblurile rezidenţiale Rose Garden şi FeliCity şi centrele comerciale Galleria din Arad, Suceava, Piatra Neamţ şi Buzău. La acestea se pot adăuga primele două clădiri de birouri moderne din Bucureşti, Europe House şi America House, pentru care israelienii au încasat în urma vânzării circa 100 mil. euro.