Prin 1980, toate marile puteri s-au grabit sa-l inarmeze pe Saddam, panicate de perspectiva pierderii razboiului cu Iranul, socotit la acea ora o reala amenintare. Mai tarziu, banii Irakului au constituit o motivatie suficient de buna pentru ca livrarile de armament si echipamente moderne sa continue. In timp, Italia i-a livrat lui Saddam armament conventional; Germania, tehnologie pentru producerea armelor chimice si nucleare; China si Franta, rachete si tehnologie nucleara; SUA i-au pus la dis
Prin 1980, toate marile puteri s-au grabit sa-l inarmeze pe Saddam, panicate de perspectiva pierderii razboiului cu Iranul, socotit la acea ora o reala amenintare. Mai tarziu, banii Irakului au constituit o motivatie suficient de buna pentru ca livrarile de armament si echipamente moderne sa continue. In timp, Italia i-a livrat lui Saddam armament conventional; Germania, tehnologie pentru producerea armelor chimice si nucleare; China si Franta, rachete si tehnologie nucleara; SUA
i-au pus la dispozitie culturi bacteriologice, folosite ulterior la fabricarea unor arme de distrugere in masa, inclusiv avand drept agent mult temutul antrax. Iar URSS i-a pus la dispozitie lui Saddam cam tot ce si-a dorit.
Nici miile de soldati iranieni si chiar irakieni care au murit gazati in transee, nici cei 5.000 de kurzi asasinati cu arme chimice in 1988, la Halbajah, n-au provocat remuscari in Occident. Saddam a ramas clientul marilor exportatori de arme pana in 1990. A fost nevoie ca Irakul sa atenteze la imensele resurse de petrol ale Kuweitului pentru ca natiunile lumii sa vada in Saddam un agresor periculos. si a fost nevoie ca 3.000 de americani sa piara in mod tragic la 11 septembrie pentru ca America sa-l puna pe lista neagra.
Cu toate acestea, livrarile de tehnologie militara au continuat si dupa 1991, prietenii dintotdeauna ai Bagdadului, Franta si Rusia, fiind astazi acuzati de asemenea tranzactii. Iar daca arsenalul lui Saddam nu a putut fi niciodata inventariat cu precizie este pentru ca tranzactiile de arme cu Irakul au fost intotdeauna inconjurate de o maxima discretie.
Petrolul a fost dintotdeauna arma politica a lui Saddam. De petrol s-a servit pentru a seduce marile puteri, pentru a-si construi cel mai ambitios complex militar-industrial din lumea araba, pentru a incurca socotelile OPEC sau pentru a face presiuni in favoarea palestinienilor. Petrolul urma sa fie mijlocul prin care Saddam planuise sa-si refaca puterea militara, dupa ridicarea sanctiunilor ONU.
In ultimele luni, Bagdadul dublase productia de titei, pana la 2,5 milioane de barili pe zi, nemaisocotind ca livrarile ilegale, peste pragul ingaduit de ONU prin „Programul Petrol contra Hrana”, i-au adus unu-doua miliarde USD pe an. Cand Natiunile Unite au impus Irakului un pret de livrare pentru petrol si incasarea banilor cu un decalaj de cateva saptamani, Bagdadul a suspendat orice taxe de export si a promis chiar despagubirea clientilor pe alte cai.
Daca ar fi iesit basma curata din purgatoriul inspectiilor ONU, asa cum parea sa reuseasca la un moment dat, Saddam era pregatit sa o ia de la capat cu „Programul Petrol contra Arme”. Peste 30 de contracte importante, in valoare de 38 de miliarde USD, erau semnate si gata de a fi puse in practica imediat ce sanctiunile economice ar fi fost ridicate. Partea leului din aceste aranjamente era rezervata companiilor petroliere din Rusia si Franta, in frunte cu Lukoil si TotalFinaElf.
Sanctiunile ONU includ interdictia investitiilor straine in industria irakiana a petrolului, dar companiile straine s-au inghesuit sa preia in concesiune terenuri petroliere oferite de Bagdad cu o marja de profit de 20%, potrivit expertilor de la Deutsche Bank. In lunile din urma, o firma din Turcia a preluat exploatatii din nordul Irakului, iar Tatneft, care opereaza in numele companiei Zarubezhneft, al doilea partener rus al Irakului, a inceput forarea primului dintre cele 70 de puturi petroliere preconizate prin cel mai important contract semnat de Bagdad in ultimii ani.
Lui Putin i s-a promis respectarea intereselor rusesti
Cu contracte mai modeste, pe lista alesilor lui Saddam se afla o pleiada de alte firme rusesti, companiile nationale din China si India si chiar grupul anglo-olandez Shell. Ultimii veniti au fost, conform Institutului de Studii pentru Energie de la Oxford, ENI si compania spaniola Repsol YPF, care au incheiat, in ultimele cateva saptamani, contracte prin care titeiul irakian urma sa fie scos pe piata mondiala. Pe lista nu figureaza nici o companie americana, dar chiar daca Saddam ar vrea astazi sa-si asocieze vreuna pentru exploatarea titeiului, nu ar mai avea ce sa-i ofere, decat cel mult servicii de prospectare pentru presupusele zacaminte din regiunea de vest.
Companiile straine si guvernele din tarile de origine au trebuit sa faca multa echilibristica pentru a nu intra in dizgratia lui Saddam.
In iulie 2001, manios ca Parisul sprijina la ONU pozitia SUA de mentinere a sanctiunilor economice, Bagdadul anunta ca va anula contractele cu companiile franceze si nu le va mai acorda prioritate; in schimb, lauda Rusia, pe aceeasi tema, si ii promitea o pozitie privilegiata in viitoarele aranjamente. In februarie 2003 insa, TotalFinaElf avea semnat un acord cu Bagdadul, in timp ce companiei Lukoil i-a fost reziliat contractul pentru campul de la West Qurna, unde se angajase cu un program de investitii de 200 milioane USD pe trei ani, nedus pana la capat.
sansele ca viitorul guvern irakian sa onoreze toate contractele si acordurile semnate de regimul lui Saddam sunt discutabile. Miza este atat de mare, incat nimeni nu se gandeste la compromisuri, dupa cum s-a vazut din incrancenarea cu care s-au purtat discutiile in jurul interventiei militare in Irak.
Ahmed Chalabi, liderul Congresului National Irakian, care grupeaza opozitia din exil, s-a grabit sa anunte ca, de data asta, partea leului din afacerile irakiene cu titei va reveni petrolistilor americani. In replica, Rusia, Germania si Franta au anuntat ca vor bloca orice decizie a Consiliului de Securitate care ar legitima un protectorat american in Irak.
Francezii stiu ca nu au vreo sansa, iar rusii raman sceptici, desi presedintele Putin pare ca a obtinut niste promisiuni de la Washington privind respectarea intereselor compatriotilor sai in Irak. In general insa, pozitia americana este intransigenta, cel putin in forma exprimata de fostul director al CIA, James Wolsey: „Este destul de limpede. Franta si Rusia au companii petroliere si interese in Irak. Ar trebui sa stie ca, daca vor sa ajute Irakul sa se indrepte catre un regim civilizat, noi vom face tot ce ne sta in putinta pentru a-i asigura ca noul guvern si companiile americane vor coopera strans cu ei. Dar daca merg pe mana lui Saddam, va fi dificil, daca nu imposibil, sa convinga noul guvern sa lucreze cu ei.”
In cele din urma, titeiul irakian va face obiectul unei batalii aparte, care va incepe a doua zi dupa rasturnarea actualului regim si se poate purta pe mai multe planuri. Primul este cel politico-diplomatic, unde relatiile sunt atat de incinse, incat lucrurile nu se vor putea misca in urmatoarele cateva luni. Dupa ce se va intredeschide usa viitorului Irak si pentru actualii parteneri ai lui Saddam, confruntarea se va transfera intre cei 5.000 de functionari irakieni, pregatiti acum de americani la baza de la Taszar, in Ungaria, si actualul aparat birocratic de la Bagdad, care, ca intotdeauna, va supravietui revolutiei.
Daca insa un compromis nu va fi posibil, ramane deschisa solutia arbitrajului. Expertii afirma ca, daca sunt contracte in regula, documentele semnate sub Saddam raman valabile, indiferent ca se va schimba sau nu regimul politic. Dar ar dura probabil o vesnicie pentru ca titularii drepturilor de concesiune sa fie repusi in drepturi, in vreme ce noul guvern risca sa fie pus la plata unor despagubiri imense. De unde rezulta ca un compromis in chestiunea viitorului pe care il are petrolul irakian este aproape obligatoriu.
PRINCIPALII FURNIZORI DE ARME AI IRAKULUI (Milioane USD, preturi curente)
SUA Marea Ger- Franta Restul Rusia Europa China Altii TOTAL
tBritanietmaniattUEttde Estr
1973-t0t20t60t240t50t2.600t110t10t650t3.740r
1977r
1978-t0t220t240t1.800t240t6.500t1.235t490t2.900t13.600r
1982r
1982-t0t70t625t4.500t0t15.300t935t3.300t7.010t31.740r
1986r
1987-t0t20t70t2.700t850t7.400t2.100t1.700t610t16.265r
1991r
1992-t5t0t0t0t0t0t0t0t0t0r
1995r
r
IRAKUL – O TARA DE MILIARDE DE BARILIr
r
Suprafatatttt437.072 kmpr
Populatietttt24 milioanetr
PIB (ppp)tttt59 miliarde USDr
PIB/locuitor (ppp)ttt2.500 USDr
Rata de crestere economicatt- 5,7%r
Inflatiettttt60%r
Exporturitttt15,8 miliarde USDr
Importuritttt11 miliarde USDr
Datorie externatttt62,2 miliarde USDr
Structura economieitttServicii 81%, industrie 13%, agricultura 8% r
Pierderi in razboiul cu Iranul tt450 miliarde USDr
Pierderi in Razboiul din Golftt230 miliarde USDr
Pierderi din sanctiunile ONUtt150 miliarde USDr
Ponderea exporturilor de petroltt90%r
Rezerve de petrol cunoscute/estimatet112/220 miliarde barilir
Cota in rezervele mondialett10,6%r
Productie de petrolttt2,4 milioane barili/zir
Cota pe piata petroluluittt3,7%r
Potential de exploatare a petrolului tt5-6 milioane barili/zi