Contractele încheiate de firme pentru proiecte finanţate şi de Uniunea Europeană, dar în cazul cărora lucrările sunt întârziate cu 6-9 luni vor fi reziliate, iar primele „semnale publice” în acest sens vor fi lansate în săptămânile următoare, a anunţat, sâmbătă, premierul Emil Boc.
El a anunţat totodată că toate cererile de rambursare înaintate în cadrul proiectelor UE vor fi finalizate până la 15 iunie, iar aceste cereri se vor încadra într-un termen de maximum 60 zile, faţă de 120 zile în prezent.
„Toate firmele cu proiecte europene la Ministerul Economiei vor primi banii pe baza cererilor de rambursare înaintate”, a spus Boc, după ce a participat la reuniunea grupului ministerial pentru absorbţia fondurilor europene din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Premierul a arătat că este nemulţumit de ritmul scăzut al absorbţiei fondurilor UE şi a cerut firmelor să utilizeze facilităţile puse la dispoziţie de Guvern, precum garanţiile de stat şi alte forme de sprijin.
La reuniunea de săptămâna trecută a comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare, premierul Boc a declarat că este nemulţumit de nivelul scăzut al plăţile efective realizate pentru programe finanţate din fonduri UE raportat la totalul proiectelor depuse şi a apreciat că, în acest ritm, România riscă să nu poată cheltui toţi banii alocaţi pentru 2010 de către Executivul comunitar.
Datele prezentate atunci de şeful Guvernului relevă că până la data de 9 iulie 2010 au fost depuse 18.177 proiecte pentru fonduri UE, în valoare cumulată de 38,9 miliarde euro, dintre care au fost aprobate 4.421 proiecte de 9,4 miliarde euro.
Din totalul acestora, contracte şi decizii de finanţare au fost semnate pentru 3.146 proiecte de 6,06 miliarde euro, dar totalul plăţilor efective s-a ridicat la doar 882 milioane euro.
L reuniunea de atunci, premierul a propus ministrului Dezvoltării să rezilieze contractele de finanţare încheiate prin Programul Operaţional Regional cu primarii care întârzie cu 6-9 luni aplicarea proiectului, după ce ministrul a spus că există probleme deoarece derularea procedurilor depinde de autorităţile locale.
Şeful Guvernului a amintit că şi anul trecut au fost înregistrate cazuri în care lucrările au fost demarate după o perioadă de 14 luni de la semnarea contractului.
SURSA: Mediafax