Criza nu este o scuză pentru Boc & Co., ci o circumstanţă agravantă. Iar responsabilitatea pentru situaţia în care ne aflăm azi, ca şi pentru lipsa oricărei perspective, aparţine primordial şi covârşitor actualei guvernări. Nu „moştenirii liberale“, nici „clasei politice“ în genere, nici „mogulilor“ presei, nici FMI – ca să pomenim doar câteva dintre minciunile convenabile în spatele cărora se ascund guvernanţii. Alte minciuni: „nimeni nu putea face mai mult“ şi „nu aveam de ales“, cu care ne-au păcălit frecvent, fie că a fost vorba de (răs)numirea lui Emil Boc ca premier, fie de iminenta curbă de sacrificiu.
După triumfuri mincinoase fără număr, dl Boc se trezeşte brusc în fundătură: nu-i ieşeau vreo trei miliarde de euro la socoteală, drept pentru care FMI a întors foaia. Într-o beznă statistică groasă, analiştii ţes ipoteze (neexclusive), care se înşiră de la lipsă în gestiune la tentativa de a rostogoli trei miliarde de euro în 2011, fiindcă, deh, statul are cheltuieli mari. Şi pentru că FMI n-a acceptat, preşedintele Băsescu plonjează salvator să întindă un colac „românilor“: curba de sacrificiu. De ce este şi „unica posibilă“ şi salvatoare, aflăm de la Emil Boc: „românii“ ori vor primi salarii şi pensii tăiate, ori deloc.
Ministrul Vlădescu recunoaşte însă că o alternativă la curba de sacrificiu există: diminuarea achiziţiilor şi investiţiilor publice; dar că trebuie să menajăm „sectorul privat“. Deşi n-a spus „clientelă de partid“, grija dlui Vlădescu pentru sectorul privat, sufocat de fiscalitate, este lovită de ridicol. Totodată, de la FMI aflăm că acordul se poate renegocia. Însumând, se dovedeşte astfel că preşedintele Băsescu ne-a prostit o dată-n plus susţinând că „nu avem de ales“, iar dl Boc l-a urmat în minciună, credincios şi insistent, cum îl ştim.
Un regim de austeritate şi o reformă dură sunt inevitabile. Iar „românii“ (un cuvânt care a ajuns să sune mai rău decât „prostimea“ sau diverse echivalente) vor trebui să le accepte. Dar nu de la clica aflată acum la butoane. Ceea ce oamenii pot accepta este un contract social onest şi complet, cu scadenţe ferme, care să împartă echitabil şi raţional poverile, să includă măsuri active de stimulare a economiei şi un program de reconversie a bugetarilor care vor fi disponibilizaţi. Nu este genul de contract pe care poate să-l conceapă şi să-l respecte Boc & Co. Cu o grabă sinucigaşă, ei dau brânci la vale curbei de sacrificiu, ca să primească tranşa de la FMI, fix în iulie şi cu orice preţ. Ca şi cum şi-ar închipui că, după asta, vor supravieţui la putere.
