Cutremur pe piata muzicala. Madonna a semnat „transferul” deceniului. Dupa 25 de ani in compania casei de discuri Warner Music, Madonna a semnat cu noul gigant Live Nation, pentru suma de 120 de milioane de dolari.
Live Nation a obtinut dreptul de a gestiona cariera Madonnei timp de zece ani. Productia de discuri (trei la numar), organizarea de turnee, produse derivate si contracte de publicitate, toate vor trece pe la Live Nation.
Este pentru prima data cand un cantaret incheie un contract atat de generos, iar Live Nation a devenit acum inamicul public numarul unu pentru Universal, EMI, Sony BMG si Warner. Pariul este extrem de riscant, intr-o piata in care clientii cumpara de doua ori mai putine CD-uri decat acum cinci ani, pirateria online este in voga, iar cantaretii „cu greutate” au priza tot mai greu la noile generatii.
Afacerea Live Nation risca sa transforme casele de discuri concurente in simple magazine de CD-uri. Compania Live Nation se ocupase anterior numai cu organizarea de concerte, pentru nume celebre precum Rolling Stones, Barbra Streisand, U2, Joe Cocker, Police sau George Michael.
Live Nation are o cifra medie de afaceri de 3,7 miliarde de dolari si 4.400 de angajati.
Sursa: Le Figaro