Contractul INTANGIBIL cu Aeroportul Otopeni, expirat. Romprest dispare de pe cel mai mare aeroport din România

După 17 ani, conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a reuşit să scape de unul dintre cele mai păguboase contracte pentru aeroportul Henri Coandă.

Contractul de curăţenie şi pază, încheiat încă din 2001 de conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti pentru Aeroportul Henri Coandă, cu o importantă companie de salubrizare, a expirat. Mai exact, din data de 1 februarie, Romprest nu mai are contract pentru curăţenie, pază, cărucioare pentru bagaje, peisagistică şi reparaţii interioare-exterioare în cadrul Aeroportul Henri Coandă.

Începând de astăzi, aceste servicii vor fi asigurate de angajaţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Pentru asigurarea curăţeniei în Aeroportul Henri Coandă, conducerea CNAB a organizat o licitaţie. „Noile contracte pentru curăţenie, pază şi mentenanţă se vor semna în baza unor criterii de eficienţă. CNAB a cheltuit milioane de euro, în fiecare an, pentru curăţenie, pază şi mentenanţă. Au existat mai multe contracte pentru servicii de curăţenie, pază şi mentenanţă între CNAB şi Romprest. Au fost scoase la licitaţie aceste servicii, Romprest a blocat procedurile”, au declarat sursele din Ministerul Transporturilor, pentru revista Capital.

Ultima zi de contract între CNAB şi Romprest a fost 31 ianuarie 2018. „Angajaţii CNAB se ocupă de serviciile de curăţenie şi pază. Există un plan de contingenţă foarte clar, o parte dintre angajaţii CNAB se ocupă, pentru o perioadă scurtă de timp, de serviciile de curăţenie din aeroport. Mai mult, CNAB a lansat un anunţ de angajare a 91 de femei de serviciu, posturile ar putea fi ocupate de angajaţii Romprest”, ne-au precizat sursele citate.

Într-un raport de audit al inspectorilor Curții de Conturi la Compania Națională „Aeroporturi București” SA, la sfârşitul anului 2013, era precizat că Aeroportul Henri Coandă plătește circa 3, de dolari pe lună pentru fiecare metru pătrat curățat de angajaţii Romprest Service.

„Durata inițială a contractului a fost de 5 ani, adică pînă în 2006, dar prin actul adițional, a fost prelungită valabilitatea contractului până în 2018. Suprafaţa iniţială pentru care s-au contractat servicii de curățenie a fost de 25.900 mp, iar tariful mediu, aferent abonamentului lunar, a fost de 2,855 USD/lună/mp. Spațiile interioare și exterioare pentru care se asigurau servicii de curățenie și salubrizare au fost identificate și incluse în contract prin acte adiționale semnate de părți. Suprafața actuală pentru care se asigură servicii de curățenie și salubrizare este de 87,8 mii mp, iar valoarea abonamentului lunar este de 220,6 mii USD/lună, fără TVA, rezultînd un tarif mediu de aproximativ 2,513 USD/lună/mp”, conform documentului Curţii de Conturi prezentat în decembrie 2013, conducerii Camerei Deputaţilor. s