80% dintre angajații Realitatea Media și-au dat demisia și au optat pentru firma lui Sebastian Ghiță. Se destramă Realitatea TV?

Managerul Realității Media susține că are de recuperat o investiție de 30 de milioane de euro.

Contractul de management al lui Sebastian Ghiță a fost reziliat în această dimineață. Managerul Realității Media susține în schimb că are de recuperat de la Realitatea TV o investiție de 30 de milioane de euro. Conform surselor EVZ, aproximativ 80% dintre angajații postului de televiziune și-au înaintat demisia și au optat pentru RTV Satellite, firma controlată de Sebastian Ghiță.

UPDATE 3.
Conform unor noi informații, numărul demisionarilor ar fi de 600 din cei aproximativ 800 de angajați ai postului de televiziune.

UPDATE 2. Mai mult de jumătate dintre angajații Realitatea TV și-au înaintat, în ultimele trei ore, demisia de la societatea Realitatea Media SA, optând să rămână angajați ai RTV Satellite, controlată de Sebastian Ghiță.

UPDATE 1. Reprezentanții RoVIGo s-au prezentat la sediul Realitatea TV, însoțiți de doi agenți de poliție, însă firma de pază angajată de Sebastian Ghiță nu le-a permis accesul.

Contractul de management al lui Sebastian Ghiță a fost reziliat în această dimineață. RoVIGo S.P.R.L, administratorul judiciar numit de Tribunalul Bucuresti pentru Realitatea Media (compania care deține Realitatea TV) a anunțat astăzi, printr-un comunicat, că a denunțat contractul de management încheiat în 24 octombrie 2010 între Realitatea Media și Asesoft International (firma controlată de Sebastian Ghiță), pe o perioadă de cini ani.

În comunicat, RoVIGo susține că denunțarea contractului își va produce efectele de la data primirii notificării.

Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea Media, a confirmat informația.

Sebastian Ghiță a declarat pentru Reporter Virtual că, momentan, nu se va întâmpla nimic, ci va fi aşteptată decizia instanţei, iar dacă rezilierea îşi va produce efectul, atunci are de recuperat 30 de milioane de euro.