România a semnat pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă
România a semnat la Baku un contract pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Acesta este un acord între Nuclearelectrica și un consorțiu de companii din SUA, Canada și Italia, reprezentând cel mai mare proiect din sectorul energetic românesc din ultimele decenii.
Ministerul Energiei a anunțat că, la Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Fluor, Sargent & Lundy (SUA), AtkinsRéalis (Canada – CANDU) și Ansaldo (Italia).
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, afirmă că acesta este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii.
Ministerul a precizat că vineri, în cadrul unei ceremonii festive la Baku, reprezentanții Nuclearelectrica și EnergoNuclear (compania de proiect) au semnat contractul de Inginerie, Achiziții și Management al Construcției (EPCM), faza LNTP, pentru dezvoltarea Unităților 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.
Evenimentul se desfășoară în cadrul Conferinței ONU privind Schimbările Climatice, COP 29, și reprezintă o etapă esențială în consolidarea securității energetice și în tranziția către o energie accesibilă și curată pentru România.
Este cel mai important proiect din ultimele decenii
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat semnificația proiectului pentru sectorul energetic românesc, evidențiind parteneriatele internaționale puternice și impactul semnării contractului, care a necesitat un efort considerabil pe plan diplomatic, financiar și juridic.
El a mulțumit autorităților române pentru sprijinul acordat și a subliniat realizările echipei ministerului. Proiectul va adăuga 1400 MW la Cernavodă, va crește producția anuală de energie cu 11 milioane MWh, va crea 19.000 de locuri de muncă și va reduce emisiile de CO2 cu 10 milioane de tone anual, acoperind consumul anual al a 7 milioane de gospodării din România.
„Este cel mai important proiect pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. Avem alături cei mai puternici parteneri internaţionali pentru a-l duce la bun sfârşit până în 2031-2032. Semnarea contractului de astăzi a necesitat un efort considerabil, pe toate palierele: diplomatic, financiar, juridic. Mulţumesc tuturor autorităţilor statului român, de la toate nivelurile, pentru susţinerea constantă a acestei investiţii vitale pentru generaţiile viitoare. Şi pentru echipa noastră este o zi aparte, încununarea mandatului la conducerea ministerului energiei. Energie sigură, accesibilă şi curată pentru România de mâine. Cifrele proiectului sunt impresionate. Cele două noi reactoare vor însemna o putere instalată adiţională de peste 1400MW la Cernavodă, o creştere a producţiei anuale de energie în România cu peste 11 milioane MWh, pentru cel puţin 30 de ani de operare, peste 19.000 de locuri de muncă bine plătite şi evitarea a minim 10 milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an. Pe baza producţiei estimate, Unităţile 3 şi 4 vor putea acoperi echivalentul consumului anual de astăzi pentru peste 7 milioane de gospodării în România”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Investiția va asigura peste 30% din necesarul de energie
El subliniază că, odată finalizată această investiție, în 7-8 ani, România va asigura peste 30% din necesarul național de energie exclusiv prin producția de energie nucleară.
Ministrul Energiei a menționat adăugat că România va beneficia de un preț competitiv la energie, sprijinind economia națională și reducând facturile pentru cetățeni. El a subliniat că acest pas istoric simbolizează capacitatea țării de a duce la bun sfârșit proiecte strategice începute acum 50 de ani, care au fost blocate de decenii din cauza ezitărilor și lipsei de decizie.
„Mai mult, ţara noastră va avea un preţ la energie competitiv la nivel regional şi european, ceea ce va susţine întreaga economie românească şi va reduce facturile pentru toţi românii. Pasul istoric de astăzi este şi unul simbolic: iată că România este capabilă să ducă mai departe proiecte strategice gândite acum 50 de ani şi blocate de decenii de ezitări, nepăsare sau lipsă de decizie”, a mai declarat Ministrul Energiei.
Contractul EPCM a fost semnat între EnergoNuclear, filială deținută integral de Nuclearelectrica, și compania mixtă FCSA, formată din companiile Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Bucharest Branch, AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. și Sargent & Lundy Energie S.R.L. Acest contract este structurat în două faze esențiale: LNTP (Limited Notice to Proceed) și FNTP (Final Notice to Proceed).
Energia nucleară și protecția mediului
Cosmin Ghiță, Directorul General al Nuclearelectrica, a subliniat că semnarea contractului EPCM reprezintă un pas important în finalizarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă. El a apreciat colaborarea cu parteneri internaționali de prestigiu, menționând că succesul proiectului depinde de expertiză și tehnologie avansată.
Odată finalizate, aceste unități vor asigura 66% din energia curată a României, evidențiind rolul crucial al energiei nucleare în decarbonizare. Ghiță a mulțumit echipelor implicate pentru profesionalismul și eforturile depuse în realizarea acestui proiect.
„Ziua de astăzi marchează o etapă majoră în dezvoltarea şi, în cele din urmă, finalizarea proiectului strategic al României privind Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Contractul EPCM reprezintă fundamentul proiectului. Suntem onoraţi să lucrăm la acest contract şi proiect cu parteneri profesionişti, recunoscuţi la nivel internaţional, precum AtkinsRéalis, Fluor Corporation, Ansaldo Nucleare, Sargent şi Lundy, deoarece succesul unui proiect derivă atât din expertiză, cât şi din tehnologie robustă. Unităţile 3 şi 4, tehnologie CANDU, vor oferi României securitate energetică şi energie curată într-un mod sigur şi durabil. Odată ce Unităţile 3 şi 4 vor fi conectate la reţea, 66% din energia curată a României va fi furnizată de energia nucleară, demonstrând, încă o dată, rolul critic al energiei nucleare în decarbonizare. Îmi exprim aprecierea sinceră faţă de echipa EnergoNuclear, echipa SNN şi partenerii noştri pentru profesionalismul şi eforturile comune de a construi împreună un proiect solid”, a declarat Cosmin Ghiţă, Director General, Nuclearelectrica.
În cadrul fazei LNTP, prin contractul EPCM se vor furniza servicii de proiectare, dezvoltare şi management de proiect, inginerie, asistenţă tehnică şi suport pentru achiziţii, toate orientate spre asigurarea unui sistem integrat de garantare a calităţii, astfel încât Unităţile 3 şi 4 să fie pregătite pentru punerea în funcţiune comercială. După finalizarea acestei faze şi reexaminarea fezabilităţii pe baza indicatorilor tehnici şi economici actualizaţi, se va lua decizia finală de investiţie, care va permite demararea efectivă a construcţiei pe teren.
Zeci de mii de locuri de muncă
Extinderea Unităţilor CANDU 3 şi 4 va avea un impact semnificativ asupra economiei şi sustenabilităţii energetice a României.
Prin acest proiect ambiţios, România va crea aproximativ 19.000 de locuri de muncă indirecte şi va contribui cu 33% la producţia totală de energie nucleară la nivel național.
De asemenea, emisiile de CO2 vor fi reduse cu 20 de milioane de tone anual, odată ce cele patru unități vor deveni operaționale, conform ministerului.
În plus, proiectul nuclear va stimula dezvoltarea lanțului național de aprovizionare, impulsionând o gamă largă de industrii conexe.
„Ministerul Energiei felicită partenerii implicaţi şi reafirmă sprijinul total pentru succesul acestui proiect de importanţă strategică naţională şi regională”, se menţionează în comunicatul oficial.