Și, slavă Domnului, Franța avea dintotdeauna destui mâncăi celebri, a căror principală preocupare era aranjarea cât mai senzațională a unui nou soi de mâncare.
După Primul Război Mondial, gastronomia a suferit adânci schimbări. Vechile datini ale bucătăriei și regulile ei sfinte au fost netrebnic date la o parte de impetuozitatea și foamea fără saț a celor trecuți prin patru ani de lupte.
Congresul a avut, așadar, sarcina de a readuce gătitul pe făgașul cel bun.
Contele de Touraine, un nume celebru în Franța prin galeria de strămoși și prin supa de găină care poartă numele acestora, a propus ca pepenele galben să nu se mai mănânce la sfârșitul mesei cu zahăr și cu rom, așa cum a început să se procedeze în unele mari restaurante din Paris, ci după vechea tradiție frantuzească, la începutul mesei și cu sare.
Propunerea a fost acceptată cu unanimitate, iar tot congresul s-a dus la masă.
Fieare dintre convivi avea pe „menu”, singur sau în colaborare, câte un fel de mâncare din invenție proprie, sau reformat și îmbunătățit.
Așa că masa a durat mult și congresiștii nu au mai ținut ședința de după amiază.
A doua zi, congresul gastronomilor a luat câteva hotărâri foarte grave…
A decis pedepse și admonestări publice pentru bucătarii, sau gastronomii care: vor servi carne de porc cu marmeladă, porumb fiert rece, cafea rece, orice prăjitură cu cozonac fără rom, friptură de căprioară neîmpănată, trufe ca legume separate, iahnii de fasole, ciuperci, caracatiță, pește ca primul fel și raci ca felul al doilea, precum și alte multe de aceeași calitate, neînțelese de mulți profani, dar care constituie adevărate crime pentru specialiști.
După sedință a urmat, natural, banchetul.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric
