Recent, președintele Klaus Iohannis a declarat, în legătură cu refuzul OMV de a plăti taxa de solidaritate, că Ministerul Finanțelor a făcut ordonanța fără a se consulta cu Ministerul Energiei. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi reamintește acestuia că negociatorul la Comisia Europeană a fost ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu.
PNL și PSD continuă să se acuze reciproc pentru faptul că OMV refuză să plătească taxa de solidaritate. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că Ministerul Finanțelor, condus de social-democratul Adrian Câciu, doar a pus în aplicare ceea ce a negociat ministrul Energiei, liberalul Vigil Popescu.
De asemenea, liberalii îl învinuiesc pe Adrian Câciu că a introdus codurile CAEN în ordonanță, astfel restrângând aplicabilitatea acesteia.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, ministrul Energiei nu ar fi cerut niciun punct de vedere din partea Ministerului Finanțelor pe parcursul negocierii regulamentului.
„Ministrul Energiei Virgil Popescu a fost negociatorul la Comisia Europeană”, a spus liderul PSD.
Declarația președintelui Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis, a spus că Ministerul Finanțelor, condus de Adrian Câciu (PSD) a elaborat actul privind taxa de solidaritate pentru companiile din energie, iar Ministerul Energiei (PNL) nu a fost cooptat.
„Dacă va plăti sau nu o să spună, cu siguranță, cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanțelor. Am fost puțin surprins când m-am informat, după aprobare, cum s-a discutat această chestiune și am aflat, de exemplu, că Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuție.”, declară Klaus Iohannis.
Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanțe, ceea ce „este, în principiu în regulă, pentru că vorbim despre o taxă sau un impozit”.
„Am fost informat că să lucrează la acest act. Solicitarea mea a fost una singură, ca acest act să fie legal și clar, adică să nu încalce nicio directivă și nicio lege în vigoare în România și să fie atât de clar încât să nu apară discuții dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor.
Toată ziua, bună ziua se discută dacă este sau nu este… Cred că cei care au lucrat pe document trebuie să-l clarifice. Nu e nimic pierdut, dar aruncarea vinei dintr-o curte politică în altă curte politică nu rezolvă problema”, a declarat liderul de la Cotroceni.
Negociatorul a fost ministrul Energiei
În legătură cu problema taxei de solidaritate, Marcel Ciolacu spune că răspunsul Comisiei Europene este cât se poate de clar: Regulamentul a fost transpus corect și fără nici o modificare.
„Negociatorul din partea României a fost ministrul Energiei, care pe tot parcursul negocierii Regulamentului nu a cerut niciun punct de vedere Ministerului Finanțelor.
Ministerul Finanțelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei, ba, mai mult, a cerut avizul acestei instituții pe OUG care implementa taxa de solidaritate”, a declarat președintele PSD.