Numărul clienţilor fondurilor de pe Pilonul II a ajuns la 4,9 milioane de persoane, dar 7% din participanţi nu au bani în conturi. Aceste conturi ar putea fi şterse din sistem la sfârşitul anului.
Contribuţiile majorate la pensiile private obligatorii nu vor intra în conturi începând cu luna ianuarie, ci abia din primăvară. „Prima lună în care s-ar putea vira 2,5% din venitul fiecărui participant ar fi martie 2010, pentru că în martie se încasează contribuţiile care au fost declarate pentru luna ianuarie“, a declarat, pentru Capital, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea. Contribuţiile la fondurile de pensii de pe Pilonul II ar fi ajuns în acest an la 3% dacă ar fi fost respectat calendarul iniţial de majorare a acestora. Acestea au fost menţinute anul trecut la 2%, în loc să fie mărite la 2,5%.
În legislaţia în vigoare nu se precizează dacă majorarea contribuţiilor trebuie efectuată când se face prima plată din an către fondurile de pensii sau când sunt plătite contribuţiile aferente lunii ianuarie. „Ar trebui ca 20 ianuarie (n.r.: prima dată din 2010 la care urmează să fie viraţi bani fondurilor de pensii private obligatorii) să corespundă cu contribuţii de 2,5% deoarece corespunde calendaristic prevederilor din lege“, spune Oancea.
Numărul total de participanţi la pensiile private a ajuns la 5,1 milioane de persoane la sfârşitul lui 2009, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat. Pe Pilonul II erau 4,91 milioane de participanţi, în timp ce pensiile facultative aveau 187.000 de clienţi. Randamentul mediu ponderat înregistrat de fondurile de pensii private obligatorii a fost de 17,7% în 2009. De la lansarea sistemului, în mai 2008, şi până la sfârşitul anului trecut, fondurile de pe Pilonul II au obţinut pentru participanţi un câştig mediu anual de 15%.
Fondurile de pensii facultative au raportat un randament mediu ponderat mai redus, de 15,8%, anul trecut. De la lansare (în prima parte a anului 2007) şi până la sfârşitul anului 2009, randamentul mediu obţinut de fondurile de pe Pilonul III a fost de 7,9%.
Curăţenia pe Pilonul II, la sfârşitul anului
Din cele 4,9 milioane de clienţi ai fondurilor de pensii private obligatorii, pentru circa 7% nu a fost virată nicio contribuţie până în prezent. „Aş dori ca cel mai târziu la sfârşitul lui 2010 să facem o analiză a acestor conturi goale şi să vedem dacă nu ar fi cazul să luăm o decizie ca pe cei care nu au bani în cont după doi ani şi jumătate de contribuţii să-i invalidăm. Ei pot redeveni participanţi dacă sunt eligibili. Nu are rost să purtăm un număr de aşa-zişi participanţi cu conturi goale pentru care să nu intre niciun ban în cont“, afirmă şeful CSSPP. Ponderea participanţilor fără niciun leu în cont a scăzut odată cu încasarea de noi contribuţii lunare şi cu majorarea numărului total de clienţi ai fondurilor de pensii private obligatorii.
Noua loterie se aplică din ianuarie
Fondurile ING şi Allianz-Țiriac nu mai primesc participanţi distribuiţi aleatoriu începând cu această lună. Imediat după ce a fost anunţată această modificare, oficialii Consiliului Concurenţei (CC)afirmau că ar fi trebuit obţinut şi avizul lor. Preşedintele CSSPP consideră însă că în cazul acestei modificări nu este necesar avizul CC deoarece fondurile de pensii administrate privat sunt entităţi fără personalitate juridică, distincte de administratorii schemelor de pensii private cu care membrii unui fond au semnat contracte de administrare.
Cele două fonduri nu vor primi participanţi în cadrul loteriilor lunare în 2010 şi în 2011. CSSPP justifică această măsură şi prin faptul că doreşte să limiteze nivelul de concentrare a pieţei pensiilor private obligatorii şi să întărească competiţia pe segmentul atragerii de noi participanţi.
Nu are rost să purtăm în sistem un număr de aşa-zişi participanţi cu conturi goale pentru care să nu intre niciun ban în cont.
Mircea Oancea, preşedintele CSSPP
610 milioane de euro era valoarea activelor fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) la sfârşitul anului trecut