Contribuţiile la pensiile obligatorii vor creşte anul viitor cu 0,5 puncte, până la 2,5%, nivel la care ar fi trebuit să ajungă începând cu anul acesta, potrivit afiirmaţiilor vicepreşedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Ion Giurescu.
„Aşa ne-am înţeles cu actualul Executiv. În principiu, s-a agreeat ideea să se ajungă la 6%( n.r. valoarea contribuţiei) în acelaşi termen, dar cu recuperare într-un an de creştere economică. Deci, după părerea mea, anul viitor, va fi de 2,5%”, a declarat Giurescu.
Potrivit legii care reglementează funcţionarea sistemului de pensii private obligatorii, valoarea contribuţiilor urma să crească de la 2% în 2008 cu câte 0,5 puncte procentuale, în fiecare an până la atingerea valorii de 6%. În acest an, contribuţia ar fi trebuit să fie de 2,5%, potrivit acestui calendar, dar Guvernul a decis îngheţarea contribuţiilor la 2%. Potrivit calendarului inţial, anul viitor, contribuţiile la pensiile obligatorii urmau să ajungă la 3%.