Inspectorii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în magazinele LIDL. Potrivit autorității, au fost luate în vizor 295 de locaţii din întreaga ţară.

În urma controlului, comisarii ANPC au aplicat 757 amenzi contravenţionale, în valoare de circa 7,5 milioane lei şi 113 avertismente.

ANPC a verificat 295 de magazine LIDL

De asemenea, comisarii au decis oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 120.000 lei. Au decis și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 23 puncte de lucru.

Aceștia au propus şi închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de până la 6 luni pentru patru unităţi din judeţele Botoşani, Galaţi şi Giurgiu, pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni pentru şapte puncte de lucru, din Regiunea Bucureşti-Ilfov, precum şi emiterea deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte pentru 43 unităţi.

Măsura de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, a fost aplicată unor puncte de lucru situate în judeţele Ilfov, Bihor, Maramureş, Cluj, Alba, Braşov, Mureş, Arad, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti.

LIDL
SURSĂ FOTO: ANPC

Au fost constatate mai multe abateri importante

Inspectorii ANPC au constatat mai multe abateri importante de la lege. Printre acestea se numără:

  • comercializarea unor produse alimentare cu diferenţe de gramaj faţă de cel menţionat pe ambalaj;
  • nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea la bucată a unor produse  care erau destinate vânzării multi-pack, având menționată și reducerea corespunzătoare pe pachet; lipsa produsului de referință la raft pentru a rezulae avantajul specific al prețului pachetului promoțional; lipsa mențiunilor referitoare la data de debut a campaniei de reduceri)
  • nerespectarea regimului promoţiilor;
  • utilizarea, în zona Gastro, a pâinii neambalate păstrată în lăzi din plastic, neigienizate;
  • folosirea unor camere de frig cu depuneri masive de gheaţă;
  • comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat sau cu acumulare de lichid în ambalaj;
  • lipsa menţiunilor referitoare la ingredientele produselor şi la valoarea nutriţională a acestora;
  • comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită;
  • condiții de depozitare și igienă necorespunzătoare, cu reziduri și rugină, surplus de gheață, reziduuri pe paviment, agreagate de refrigerare neigienizate, depozitarea produselor în spațiul destinat în temperatura neconforma

„’Ciupitul la cântar’ a devenit o formă de comerţ. Ciudat este că niciodată nu se gândeşte nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul! Dacă ştii că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puţin în plus, pentru a preveni scăderea! Lidl este corigent la cântar şi nu numai!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

LIDL
SURSĂ FOTO: ANPC

Amintim că Lidl este un lanț de magazine de tip discount fondat în Germania. Totodată, deține peste 10.000 de magazine la nivel internațional.