Acţiunile de control antifraudă desfăşurate în perioada ianuarie – mai 2022 au consemnat 10.484 inspecţii fiscale la contribuabili persoane juridice şi fizice şi au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală 1.322,21 milioane lei.
Într-un comunicat al ANAF se arată că, în vederea asigurării resurselor necesare pentru buna funcţionare a statului, instituția urmăreşte creşterea gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât şi la plată, mizând pe spiritul de responsabilitate civică al contribuabililor, dar şi pe campanii de informare cu privire la procedurile de declarare a veniturilor şi de plată a taxelor şi impozitelor.
În completarea acestor măsuri, activitatea inspecţiei fiscale urmăreşte verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale şi a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili.
Rezultatele înregistrate în perioada ianuarie-mai 2022
Astfel, în urma controalelor efectuate la contribuabilii persoane juridice şi fizice, în perioada ianuarie-mai 2022, inspecţia fiscală a înregistrat următoarele rezultate:
– au fost efectuate 10.484 inspecţii fiscale la contribuabili persoane juridice şi fizice; – au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală 1.322,21 mil. lei;
– s-au efectuat 5.350 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice
– în urma verificărilor documentare au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 153,34 mil. lei. – au fost instituite 163 măsuri asiguratorii în valoare de 131,70 mil. lei;
– au fost aplicate 959 amenzi în valoare totală de 2,70 mil. lei; – au fost înaintate organelor de urmărire penală un număr de 104 sesizări, pentru un pejudiciu total de 135,90 mil. lei;
– a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 1.025,20 mil. lei.
Au fost aprobate două soluţii fiscale individuale anticipate
În perioada ianuarie-februarie 2022, au fost aprobate 2 soluţii fiscale individuale anticipate. Începând cu luna februarie 2022, activitatea de emitere a soluţiilor fiscale individuale anticipate a fost preluată de Ministerul Finanţelor.
În perioada ianuarie-mai 2022, au fost emise 2 acorduri de preţ în avans şi au fost soluţionate 3 cereri de iniţiere a procedurii amiabile.
În ceea ce priveşte inspecţiile fiscale desfăşurate la contribuabilii care au derulat tranzacţii cu persoanele afiliate, în cadrul cărora au fost verificate şi preţurile de transfer practicate, valoarea tranzacţiilor verificate a fost de 7.369,14 mil. lei, pentru care a rezultat o diferenţă a bazei impozitare în sumă de 464,08 mil. lei.
Intensificarea controalelor în zonele cu risc fiscal ridicat
Trebuie spus că președintele ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat încă din luna mai intensificarea în zonele cu risc fiscal ridicat.
„Mie nu-mi este frică: să te duci la marile companii, să te duci acolo unde, într-adevăr, se face marea evaziune. Acolo trebuie să acționăm corect, cu etică și profesionalism, dar acolo trebuie să mergem. Dacă începem cu acele produse cu risc ridicat de evaziune, ele sunt publice. Ne-am lovit fiecare de ele, de la legume, fructe, construcții, produse de balastiere, produse accizabile, alcool, probleme pe contrabandă la tutun, contrafacere, sunt cele clasice pe care toată lumea le știe”, a transmis Heiuș.