Ce verificări au făcut polițiștii de la Brigada Rutieră
Un tânăr aflat la volanul unui vehicul cu anvelope de alte dimensiuni decât cele omologate, cu martorul airbag aprins în bord și cu modificări la sistemul de evacuare al noxelor, avea și permisul de conducere suspendat, în acest caz fiind deschis dosar penal.
În noaptea de 12/13 iulie a.c., polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație cauzate de deficiențele tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cu modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor, anunță Poliția Capitalei.
În urma acestor controale, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier și au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.000 de lei: 11 pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor; 9 pentru modificări neomologate; 51 pentru alte deficiențe tehnice; 3 pentru alte abateri prevăzute de legislația rutieră.
De asemenea, au fost reținute 25 de certificate de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate în urma controalelor efectuate de inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, precum și 7 seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Ce s-a descoperit în urma controalelor
Conform polițiștilor de la Brigada Rutieră, la data de 12 iulie, un tânăr de 24 de ani a condus un autovehicul în Piața Alba Iulia, iar în urma controlului s-a constatat că vehiculul avea modificări constructive neomologate la sistemul de evacuare a noxelor (lipsă filtru de particule), la sistemul de suspensii (suspensii pneumatice reglabile), la anexele motorului, deficiențe la sistemul de iluminare (dispersoarele spate opacizate), folii aplicate pe geamurile laterale față și pe dispersoarele spate, și anvelope de alte dimensiuni decât cele omologate.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1980 lei, i-a fost reținut certificatul de înmatriculare și i-au fost retrase plăcuțele cu numărul de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate.
Sâmbătă, un tânăr de 23 de ani a condus un autovehicul în Piața Alba Iulia și, în urma controlului efectuat de inspectorii RAR, s-a constatat că avea anvelope de alte dimensiuni decât cele omologate, martorul airbag era aprins în bord și prezenta modificări la sistemul de evacuare a noxelor (lipsă tobă finală).
De asemenea, șoferul nu a prezentat la control permisul de conducere, motiv pentru care polițiștii au efectuat verificări suplimentare și au stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat. În acest caz, a fost deschis un dosar de cercetare penală, dispunându-se reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constatate.