750 de șoferi s-au ales cu permisul de conducere suspendat
Rămâi fără permisul de conducere! În decursul ultimelor 24 de ore, aproximativ 750 de permise auto au fost suspendate ca urmare a abaterilor constatate în rândul șoferilor, inclusiv pentru consum de alcool (88 cazuri) sau de substanțe interzise/droguri (19 cazuri), potrivit unei informări transmise duminică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
„749 de şoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranţa altor participanţi la trafic (…) Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 376 de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic, fiind retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Sursa citată mai precizează că în ultimele 24 de ore, 252 de persoane au fost prinse în momentul sau imediat după săvârşirea unei infracţiuni.
Efectivele MAI au intervenit la 5.083 de evenimente pentru protejarea cetățenilor, dintre care 3.415 au fost legate de menținerea ordinii publice și 1.668 au implicat situații de urgență.
Au fost capturați în flagrant 252 de autori de infracțiuni, care au comis în total 263 de fapte penale.
Au fost identificate și depistate 16 persoane urmărite penal, iar pentru alte 43 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În cadrul activităților preventive și de combatere a criminalității, au fost efectuate 25.927 de verificări cu aplicația eDAC, semnalându-se 25 de alerte prin aceeași aplicație.
La frontierele țării, 3.729 de polițiști au acționat cu 939 de mijloace de mobilitate, dintre care 2.210 au fost dedicate supravegherii frontierei, iar 1.381 au fost folosite pentru controlul la punctele de trecere.
Controalele efectuate de MAI
Pe sensul de intrare în țară au fost verificate 194.861 de persoane și 54.871 de mijloace de transport. Pe sensul de ieșire din țară au fost controlate 172.257 de persoane și 48.384 de mijloace de transport.
Bunuri în valoare totală de 194.752 de lei au fost reținute în vederea confiscării.
Au fost constatate 75 de infracțiuni, din care 18 la controlul frontierei, 4 la supravegherea frontierei și 53 în zona de frontieră.
Au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.090 de lei.
În ultimele 24 de ore, Ministerul Afacerilor Interne a desfășurat 1.310 misiuni de asistență medicală, a stins 176 de incendii și a efectuat 4 operațiuni de descarcerare, salvând 6 persoane.
Misiunile aero-medicale și de supraveghere au dus la salvarea a 21 de persoane, cu implicarea a 8 aeronave.
În plus, au fost identificați 9 cetățeni străini cu ședere ilegală, iar 168.526 de permise de ședere pentru protecția temporară au fost emise, dintre care 30 în ultimele 24 de ore. Gradul total de ocupare al centrelor de cazare IGI este de 23,7%.