Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat luni, la ieşirea de la discuţiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenţi atât patronatul ROMATSA cât şi sindicatul ATSR, că în urma discuţiilor cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, există şanse destul de mari ca greva generală anunţată să se oprească într-un interval de timp relativ scurt.
„Ceea ce putem să vă spunem în momentul de faţă este că în urma discuţiilor cu domnul ministru (ministrul Transporturilor, n.r.) şi cu reprezentanţii, atât ai Ministerului Transporturilor, cât şi a autorităţilor aeronautice din România, există şanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunţat-o pe perioadă nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment, exact, că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră şi ceva”, a spus Gabriel Tudorache, preşedintele ATSR.
AGERPRES
Citiți și:
ROMATSA, cea mai bogată afacere de familie din România. Documente cu lefurile nesimțite