Spre exemplu, numai în judeţul Dolj numărul pensionaţilor pe caz de boală a scăzut de 20 de ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind obţinută astfel o economie la buget de aproape 170.000 de lei/lunar.
Şi în alte judeţe, precum Bihor, Olt sau Mureş, au fost sistate mare parte din pensiile pe criterii de boală, întrucât erau acordate ilegal.
Chiar şi premierul Emil Boc, care asigură interimatul la Ministerul Muncii, a anunţat la finele săptămânii trecute, că în unele judeţe au existat şi cazuri penale, unii medici fiind arestaţi pentru ilegalităţile săvârşite.
Mai mult, premierul a precizat că pensionările noi pe motive medicale au fost reduse cu aproape 54%.
"Comparând două perioade – 1 iulie 2009 – 31 martie 2010 cu intervalul 1 iulie 2010 – 31 martie 2011 – se constată că numărul cazurilor noi de pensii de invaliditate s-a redus de la 56.768 la 26.155, ceea ce reprezintă o diminuare cu 53,9 %", a precizat Emil Boc.
Acesta a subliniat că, în urma controalelor riguroase efectuate de Casa Naţională de Pensii, au avut loc 16.350 de ‘depensionări’, cazuri în care pensiile au fost sistate.
Ministrul interimar al Muncii a subliniat că ceea ce se doreşte este ca toţi cei care cu adevărat sunt într-un grad de invaliditate să primească o pensie corectă, iar cei care nu sunt într-o asemenea situaţie ‘să nu beneficieze pe uşa din dos de sprijinul statului’.
Pe de altă parte, Emil Boc a subliniat că prin aplicarea grupelor 1 şi 2 valoarea pensiei medii a crescut de la 688 lei la 716 lei, numărul beneficiarilor fiind în prezent de 1,543 milioane persoane, ceea ce presupune un efort din partea statului de circa 403 milioane euro.