Recalcularea pensiei a venit și cu probleme majore: Unui pensionar i-au redus peste 5.000 de lei din pensie
Probleme la recalcularea pensiei. Un fost miner pensionar din Alba a stârnit controverse recente după recalcularea pensiei sale. El a reclamat că, potrivit noii decizii, pensia i-a fost redusă cu peste 5.000 de lei.
„Gândul” a investigat și a descoperit cât câștiga acesta în timpul carierei sale și care este pensia actuală.
Reforma pensiilor a adus bucurie pentru 3,8 milioane de români, care au văzut majorări semnificative. Majoritatea au primit deja pensiile recalculate pe carduri. Totuși, unii pensionari sunt nemulțumiți și protestează.
Anterior, vechile formule de calcul permiteau ca pensiile să fie duble față de ultimul salariu în plată, beneficiind doar anumite categorii.
Acum, în cadrul PNRR, pensiile de serviciu, inclusiv pentru magistrați, diplomați, polițiști și militari, sunt considerate „pensii speciale”. Statul a introdus măsuri pentru a le impozita suplimentar și a le plafona la un nivel care să nu depășească ultimul salariu în plată.
Totuși, există pensionari care beneficiază de pensii mai mari decât salariul pe care l-au avut, dar despre care nu s-a discutat până acum.
Cazul pensionarului din Alba, căruia i s-a redus pensia cu peste 5.000 de lei prin recalculare, este doar un exemplu al problemelor cauzate de vechile reglementări.
Aceste inechități nu se referă doar la pensionarii „speciali”
Probleme la recalcularea pensiei. Chiar și pensiile magistraților sunt acum limitate la maximum 80% din salariul avut, iar pensiile chestorilor din MAI și ale generalilor din serviciile de informații și armată sunt plafonate la 65% din salariul anterior.
Sursa citată a aflat că pensionarul, care a fost în centrul atenției media în ultimele zile, va avea o pensie de 15.015 lei după recalculare. Această sumă echivalează cu douăsprezece pensii minime, aproape șapte pensii medii, șapte salarii minime nete sau aproape patru salarii medii nete.
Deși decizia de recalculare indică o sumă de 9.150 de lei, pensionarul va beneficia de principiul cuantumului mai favorabil și va păstra pensia de 15.015 lei.
Pensionarul respectiv primește cu aproximativ 500 de lei mai puțin decât președintele României și cu aproximativ 500 de lei mai mult decât premierul Marcel Ciolacu.
Fostul miner care beneficiază de o pensie de 15.015 lei nu a avut niciodată salarii atât de mari. Pensionat din noiembrie 2021, el a avut salarii fluctuante în ultimul an, cu o medie de 6.435 lei pe lună, adică de două ori mai mică decât pensia stabilită.
Această discrepanță a apărut deoarece vechea lege permitea acumularea a cinci tipuri de beneficii într-o singură pensie, pe lângă contribuțiile efective.
Mai precis, pensionarul a avut un punctaj mediu anual calculat pe baza unui stagiu de cotizare de doar 20 de ani, în loc de 35 de ani cât este cerut în sistemul public de pensii.
Această acumulare de beneficii a dus la o vârstă de pensionare semnificativ mai mică decât a altor pensionari și la o pensie mult mai mare decât salariile pe care le-a avut.