În timp ce activiștii de mediu susțin că SUMAL, sistemul informatic de monitorizare a trasabilității materialelor lemnoase este viciat, experții spun că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Chiar dacă aplicația poate fi dezinstalată și reinstalată, specialiștii de la Garda forestieră spun că acest lucru este monitorizat.
Sistemul informatic integrat de monitorizare a trasabilităţii materialelor lemnoase (SUMAL) a fost viciat încă de la lansare, iar poate cea mai gravă dintre metodele de fraudare vizează „transporturile evaporate”, în acest fel transportatorii fiind necontrolaţi pe întregul traseu pentru că au datele mobile oprite, avertizează activiştii de mediu ai Agent Green, într-un raport publicat marţi.
Transporturi de lemn „evaporate”
„Poate cea mai gravă dintre metode este cea a transporturilor evaporate, adică invizibile în SUMAL care îi pune pe poliţişti, jandarmi şi inspectori ai gărzii forestiere în imposibilitatea aplicării legii. Acestă metodă este facilitată de programarea defectuoasă şi deliberată a SUMAL în cazurile frecvente în care transportatorii circulă încărcaţi cu lemn şi rămân necontrolaţi pe întregul traseu având datele mobile oprite. După livrare, transportatorii şterg aplicaţia din terminalul mobil astfel încât datele introduse offline să nu se transmită niciodată către serverul SUMAL. Aceştia reinstalează aplicaţia la fiecare transport de un număr nelimitat de ori pentru a introduce offline date pe care le-ar încărca online doar în cazul unui control pe traseu”, se menţionează în document.
În acest context, Dan-Cătălin Turiga, inginer silvic şi investigator Agent Green, susţine că „orice metodă poarte fi combătută dacă se doreşte, chiar şi metoda evaporării”, dacă se ţine cont de implementarea unor măsuri.
Acestea includ: completarea normelor aprobate prin HG 497/2020 cu interzicerea emiterii unui nou aviz de însoţire pentru mijloacele de transport care înregistrează curse precedente nefinalizate conform prevederilor legale; reprogramarea SUMAL în aşa fel încât informaţiile despre un transport offline să persiste în terminal chiar şi după dezinstalarea aplicaţiei şi reinsatalrea acesteia. Aceste informaţii ar fi transferate către serverele SUMAL imediat ce utilizatorul şi-ar instala aplicaţia din nou şi ar intra online; depistarea şi blocarea operatorilor să se efectueze în mod automat de aplicaţia Sumal 2.0 Avize ale cărei funcţii trebuie dezvoltate în acest sens.
Activiştii de mediu cer demiterea ministrului Mediului
De asemenea, activiştii de mediu sunt de părere că ar fi fost descurajatoare includerea în Legea 171/2010 a unei sancţiuni contravenţionale însemnate dublate de măsura confiscării valorice a cantităţilor dispărute astfel din circuitul trasabilităţii lemnului şi retragerea calităţii de transportator profesionist. În acelaşi act normativ se propune reintroducerea măsurii de confiscare fizică atunci când un asemenea transport este depistat în trafic şi abilitarea Jandarmeriei cu competenţe de aplicare a legii.
„Ţine de onoarea Guvernului să demită un ministru al Mediului care nu are cunoştinţă despre deficienţele sistemice majore deliberate operaţionalizate acum 21 de luni sub mandatul aceluiaşi ministru. Mai este necesară şi obligativitatea emiterii unui singur aviz pentru fiecare cursă/mijloc de transport în care să fie înscrişi toţi beneficiarii cu adresele aferente de descărcare a mărfii, indiferent de numărul lor. Pentru aceste situaţii Aplicaţia Sumal trebuie să ofere fotografii cu stadiul încărcăturii după fiecare predare către beneficiar”, subliniază Agent Green.
Alte metode de fraudare a sistemului
Potrivit sursei citate, alte metode de fraudare a SUMAL vizează lemn care provine dintr-o altă sursă şi de la altă dată decât cele declarate şi implică un număr, în medie, de 500 de transporturi, săptămânal.
„Metoda supraîncărcării este de asemenea foarte des întâlnită, camioanele fiind însă rar confiscate de de autorităţi potrivit prevederilor legale. Se fac în continuare transporturi multiple cu un singur set de documente întrucât perioada de valabilitate a avizelor de transport este nejustificat de lungă şi controalele insuficient de aspre şi de frecvente. Multe furturi se fac chiar sub ochii cetăţenilor activi care pot vedea adesea în Inspectorul Pădurii poze cu transporturi la care nu se vede încărcătura deloc sau parţial. Astfel de transporturi cu fotografii trunchiate nu ar fi trebuit niciodată aprobate de SUMAL. Creativitatea hoţilor de lemne poate bate şi cele mai vigilente autorităţi. Prin metoda operaţiunilor virtuale se creează doar fictiv în sistem depozite temporare şi permanente, platforme primare şi expediţii de lemn. Scopul îl reprezintă menţinerea la dispoziţie, permanent, a unor rezerve virtuale. Acţiunile de acest tip sunt foarte greu de depistat în condiţiile actuale. Transportul fictiv este un simplu joc în care partea cea mai dificilă este plimbarea telefonului mobil cu autoturismul, de exemplu, între locul de emitere şi destinaţie pentru a configura traseul pe hartă”, se explică în raportul de specialitate.
În viziunea Agent Green, SUMAL 2.0 prezintă o programare lacunară şi, ca atare, furtul de lemn continuă să existe la un nivel îngrijorător de mare.
„Se constată perpetuarea şi amplificarea mecanismului care devastează sistematic ecosistemele forestiere naţionale cauzează prejudicii iremediabile mediului, societăţii şi economiei. Dezvoltarea SUMAL 2.0 cu funcţiile specificate la fiecare metodă în parte şi modificările legislative propuse din raportul Agent Green vor conduce indubitabil la diminuarea reală a acestor fenomene negative. Este necesar ca acest demers să fie precedat de înlocuirea ministrului mediului şi verificări amănunţite ale Corpului de control al prim-ministrului”, notează organizaţia de mediu.
SUMAL 2.0 – sistemul informatic integrat de monitorizare a trasabilităţii materialelor lemnoase – a fost pus în funcţiune la data de 31 ianuarie 2021, HG 497/2020 fiind actul normativ care reglementează funcţionarea acestuia.
Experții spun că sistemul funcționează
Pe de altă parte, experții susțin că sistemul funcționează și că operațiunile instalare și dezinstalare ale aplicației se văd.
„Dacă dvs închideți telefonul, opriți datele mobile sau îl aruncați și transportați lemn în acest timp, există riscul să fiți prins. În funcție de cantitate, există riscul să vi se confiște și mijlocul de transport. Dacă un agent economic riscă să piardă un camion de zeci de mii de euro pentru câțiva metri cubi de lemn, e problema lui, nu a sistemului informatic. Ceea ce nu înțeleg domnii activiști care aruncă aceste acuzații este că dacă dezinstalezi aplicația SUMAL din telefon și a doua zi o reinstalezi, această operațiune este văzută, este urmărită. Pentru că acea reinstalare presupune o resincronizare totală a datelor. O resincronizare care se vede și poate fi urmărită de sistem”, a explicat pentru forestmania.ro, unul dintre specialiștii unei Gărzi forestiere implicat în procedurile SUMAL 2.0.
„Sistemul SUMAL 2.0 funcționează. În acești doi ani au încercat toți să îi găsească breșe. Este cel mai transparent sistem din Uniunea Europeană. Nu poți veni la infinit să critici ceva care și-a dovedit efectele, care a redus transportul ilegal de masa lemnoasă, pentru că dacă faci asta dai dovadă că ești frustrat și penibil, ca să nu zic antiromân”, mai spune specialistul.