Introducerea plăţilor către stat în cont unic are avantajele ei: plata unor comisioane bancare mai mici şi mai puţine ordine de plată de întocmit. Există însă şi dezavantaje.

În primul rând, nu este vorba chiar de un cont unic. Există două conturi pentru obligaţiile către bugetul de stat şi pentru contribuţiile sociale şi alte conturi pentru restul obligaţiilor. Spre exemplu: contul pentru plata comisionului datorat Camerei de muncă, conturile pentru plata obligaţiilor către bugetul local etc.

Principala dificultate o reprezintă alocarea sumelor plătite de către contribuabili în contul diferitelor obligaţii fiscale. Pentru că existau două conturi, guvernanţii s-au gândit că ar fi bine să existe şi două declaraţii. Au „spart“ Declaraţia 100 privind obligaţiile către bugetul de stat consolidat în două. Acum, există în continuare Declaraţia 100, prin care se declară obligaţiile la bugetul de stat, şi Declaraţia 102, pentru contribuţiile sociale. Punem la îndoială decizia, dat fiind că Declaraţia 100 centraliza oricum obligaţiile pe cele două categorii. În plus, fiecare obligaţie era identificată printr-un cod. Mai curând credem că a fost o soluţie cerută de programul de evidenţă al ANAF. Viaţa mai uşoară pentru instituţiile statului înseamnă o viaţă mai grea pentru contribuabili.

Revenind la alocarea sumelor, situaţia actuală este critică. Tot mai mulţi contribuabili se declară nemulţumiţi de modul în care arată fişa lor de plătitor şi au rezerve în privinţa corectitudinii algoritmului de alocare. Există două aspecte. Primul este ordinea de stingere a obligaţiilor bugetare, iar al doilea – distribuirea sumelor, conform prevederilor din Codul de procedură fiscală:

Art.115 Ordinea stingerii datoriilor
(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit art. 114, de organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plată, precum şi majorarea de întârziere datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

b) obligaţiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii, cu excepţia cazului în care s-a început executarea silită, când se aplică prevederile art. 169. În cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată se aplică prevederile art. 175 alin. (41).

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare, până la concurenţa cu suma eşalonată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu majorările de întârziere datorate pe perioada amânării, după caz;

d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.

(3) Pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, ordinea de stingere este următoarea:

a) obligaţii fiscale cu termene de plată după data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii;

b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi a obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;

c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate cu termene de plată între data deschiderii procedurii insolvenţei, până la data confirmării planului de reorganizare, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, altele decât cele prevăzute la lit. b).

(4) Organul fiscal va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), până la următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

5) Pentru creanţele fiscale administrate de autorităţile administraţiei publice locale, orice plată făcută după comunicarea somaţiei în cadrul executării silite va stinge mai întâi obligaţiile fiscale din titlul executoriu.“

Alocare haotică între bugete

Conform articolului de mai sus,  contribuabilul poate opta asupra tipului de creanţă principală pe care doreşte să o plătească. Dacă această opţiune nu este exprimată, alocarea sumelor plătite se face pe bază de distribuire, conform art. 114.

Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală au fost aprobate prin Ordinul nr. 1.314/2007 şi recent modificate prin Ordinul nr. 477/ 2008. Dacă până la modificarea normelor plăţile făcute pe fiecare cont unic închideau obligaţiile către bugetul de stat, respectiv către bugetele de asigurări sociale şi fonduri speciale, acum sume plătite, spre exemplu, în contul impozitului pe profit sau TVA pot ajunge să închidă obligaţii către fondul de şomaj. ANAF consideră procedura perfect corectă. Şi poate că aşa ar fi dacă ar exista, pe de o parte, garanţia unei evidenţe corecte a obligaţiilor şi plăţilor contribuabililor, iar, pe de altă parte, dacă ANAF ar îndeplini corect şi la timp obligaţia de informare privind stingerea obligaţiilor – aşa cum este ea stabilită la art.115 alin.(4) din Codul de procedură fiscală. Evident, emiterea şi transmiterea acestor comunicări nu este un lucru simplu –, iar asta se putea evalua încă din momentul în care ideea a fost pusă pe hârtie. Rezultatul? Din nou dezamăgitor – mai puţină transparenţă şi mai mult arbitrar în gestionarea situaţiei fiscale a contribuabililor, împreună cu mai mare insecuritate a acestora din urmă în ceea ce priveşte relaţia lor cu organele fiscale.

REGULI DE DISTRIBUIRE

Art. 114 C. proc. fiscala
• (22) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile datorate.

• (23) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate, distribuirea, în cadrul fiecărui buget sau fond, pe tip de impozit, contribuţie sau altă sumă reprezentând creanţă fiscală se face mai întâi pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă şi apoi pentru celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu obligaţiile datorate.

• (24) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

Declaratie

100 este numărul declaraţiei privind obligaţiile către bugetul de stat consolidat care a fost „spartă“ în două, contribuabilii trebuind acum să depună un document pentru obligaţiile la bugetul de stat şi altul pentru contribuţiile sociale.