Financial Times a aflat că hoții au reușit să fure 20 de milioane de dolari din conturile Revolut, din cauza unei defecţiuni a sistemului de plată. Financial Times citează trei surse de mare încredere, în condiţiile în care compania a păstrat tăcerea cu privire la incident. Revolut nu a raportat furtul până nu a fost sesizată de o bancă.
O defecţiune apărută în sistemul de plată al companiei Revolut, din cauza diferențelor dintre sistemele de plată din SUA și Europa, în momentul în care anumite tranzacții au fost respinse, Revolut a returnat bani prin cheltuirea fondurilor proprii, iar asta a făcut posibil furtul, a scris Financial Times.
Sursele Financial Times spun că defecțiunea a fost observată pentru prima dată la sfârșitul anului 2021, dar hoții au profitat abia la începutul lui 2022. Atacatorii au încurajat oamenii să facă achiziții scumpe, care apoi au fost respinse, iar banii returnați în cont au fost încasați prin ATM-uri.
Revolut a fost sesizat de o bancă parteneră
Problema a fost observată abia atunci când o bancă parteneră americană a notificat Revolut că deține mai puțini bani decât se aștepta în conturile sale, pentru că sistemele companiei nu au reușit să detecteze înșelătoria masivă în tot acest timp. Apoi, divizia americană Revolut a cerut companiei-mamă o injecție de fonduri de câteva milioane de dolari, iar startup-ul a eliminat problema abia în primăvara anului 2022.
Sursele Financial Times au adăugat că Revolut a reușit să recupereze o mică parte din cele 23 de milioane de dolari furate. Revolut ar fi pierdut circa 20 de milioane de dolari. „Gaura” echivalează cu aproape două treimi din profitul startup-ului pentru anul 2021.
Revolut nu a dat publicității furtul în raportul său din 2021, care a fost primul an profitabil de la înființarea companiei. Potrivit rapoartelor publicate cu o întârziere de câteva luni, profitul său anual a fost de 31 de milioane de dolari.
Totodată, compania de audit BDO a avertizat că, în opinia sa, veniturile prezentate în raport „pot fi denaturate material”. Auditorii au remarcat că nu au putut verifica „fiabilitatea” veniturilor celor trei unități de afaceri ale Revolut pentru un total de 477 de milioane de lire sterline (612 milioane de dolari), adică 75% din veniturile totale ale companiei. Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze cazul.